Sute de orădeni au fost prezenţi, ieri, în centrul municipiului, pentru a sărbători aşa cum se cuvine Ziua Drapelului Naţional al României. Manifestările au debutat sâmbătă, când a avut loc Ceremonialul de coborâre a drapelului României din faţa Primăriei municipiului Oradea şi introducerea acestuia în Biserica cu Lună. După oficierea slujbei religioase de binecuvântare şi sfinţire a drapelului, acesta a fost purtat de către Garda Militară cu onor până în faţa Primăriei. La eveniment au fost prezente oficialităţi locale, cadre militare active, în rezervă şi retragere, reprezentanţii asociaţiilor veteranilor de război, ai Inspectoratului judeţean de jandarmi şi, nu în ultimul rând, credincioşii orădeni. Ziua Drapelului se sărbătoreşte în fiecare an pe 26 iunie, începând din 1998, conform hotărârii Parlamentului României, care, prin Legea nr.96/1998, a proclamat Ziua Drapelului Naţional. În municipiul Oradea, manifestarea a debutat la ora 11.30, la Biserica cu Lună, unde s-a oficiat slujba religioasă de binecuvântare şi sfinţire a drapelului, care mai apoi a fost purtat de către Garda Militară cu onor până în faţa Primăriei. Pe lângă sutele de orădeni, la manifestări au mai luat parte şi oficialităţi locale, cadre militare active, în rezervă şi retragere, reprezentanţii asociaţiilor veteranilor de război, precum şi ai Inspectoratului judeţean de jandarmi. Festivitatea de înălţare a Drapelului Naţional al României a debutat cu discursul subprefectului Traian Abrudan, care a ţinut să precizeze importanţa acestei zile pentru poporul român. În continuare, a luat cuvântul generalul de brigadă (r) Ştefan Neagoe, preşedintele Organizaţiei Judeţene a U.N.C.M.R.R. din M.Ap.N. "Drapelul Naţional, Stema ţării şi Imnul naţional este o mare datorie patriotică şi cetăţenească pentru că ele exprimă dintotdeauna respectul faţă de valorile României, dragostea de patrie a românilor, unitatea naţională, independenţa şi integritatea statală. Drapelul, stema şi Imnul naţional i-au unit şi îi unesc pe toţi românii din ţară şi de pretutindeni, indiferent unde s-ar afla, ele sunt însemnele durabile ale identităţii istorice şi culturale ale demnităţii şi onoarei poporului român şi narmatei sale", a declarat Ştefan Neagoe. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, constituită cu acest prilej.