"România are o voinţă fără precedent, dar trebuie măsuri preventive" - Lăudaţi pentru lupta anticorupţie
România manifestă o voinţă fără precedent de combatere a infracţiunilor de corupţie din instituţiile publice, se arată într-un raport adoptat de Grupul Statelor împotriva Corupției (GRECO), publicat vineri de Consiliul Europei, care cere autorităţilor să intensifice măsurile preventive.
Potrivit unui comunicat publicat vineri pe site-ul Consiliului Europei, raportul de evaluare adoptat de GRECO subliniază că în România există o voinţă fără precedent de combatere a infracţiunilor de corupţie din instituţiile publice. Totuşi, raportul cere autorităţilor române să intensifice eforturile de prevenire a corupţiei prin dezvoltarea unor reguli de integritate pentru parlamentari şi prin mărirea eficienţei măsurilor existente pentru judecători şi procurori. "România a făcut paşi importanţi privind investigarea şi judecarea actelor de corupţie. Acum trebuie să dezvolte un sistem de prevenire mai robust şi mai eficient, care să rezolve situaţiile problematice încă înainte de a se transforma în acte infracţionale", a afirmat secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland. Grupul Statelor împotriva Corupției (GRECO), un organism al Consiliului Europei (CoE) înfiinţat în 1999 în vederea monitorizării nivelului de conformitate a statelor membre cu standardele anticorupţie, a adoptat Raportul de evaluare privind România în cadrul reuniunii plenare din perioada 30 noiembrie - 4 decembrie 2015. Reuniunea a avut loc la Strasbourg și face parte din runda a patra de evaluare care a debutat în ianuarie 2012. Tema acestei runde a fost Prevenirea corupției în rândul membrilor Parlamentului, judecătorilor și procurorilor, menţionează Ministerul Justiţiei într-un comunicat remis Mediafax. Criteriile de evaluare folosite pentru fiecare dintre aceste categorii profesionale au fost: principii etice și reguli de conduită, conflictul de interese, interzicerea sau restrângerea dreptului de a desfășura anumite activități, declararea averilor, veniturilor, obligațiilor și intereselor, respectarea regulilor cu privire la conflictul de interese şi cunoașterea normelor de integritate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.