75 de ani de la izbucnirea celui mai sângeros război al planetei - Când istoria se poate repeta
La 75 de ani de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, lumea se pregăteşte să repete istoria. Conflictul din Ucraina se acutizează, zeci de mii de soldaţi ruşi pătrunzând în ţară de partea separatiştilor, în timp ce sute de voluntari se alătură armatei ucrainiene, susţinută de UE, NATO şi SUA.
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat asupra pericolelor unui război "nu numai în estul Ucrainei", într-un discurs rostit ieri în cadrul ceremoniilor care a marcat ieri împlinirea a 75 de ani de la agresiunea Germaniei naziste asupra Poloniei, ce a declanşat al Doilea Război Mondial. În cadrul summitului NATO din această săptămână, liderii ţărilor membre vor "reflecta împreună la o nouă politică ce va avea ca obiectiv principal securitatea şi eficienţa acţiunii comunităţii noastre occidentale în faţa ameninţării unui război nu numai în estul Ucrainei", a declarat Tusk. "Încă mai este timp să îi oprim pe cei pentru care violenţa, forţa, agresiunea devin încă o dată arsenalul unei acţiuni politice", a subliniat Tusk, ales sâmbătă la preşedinţia Consiliului Europei în locul belgianului Herman van Rompuy. "Văzând tragedia ucrainenilor, războiul, pentru că trebuie să folosim acest termen, ştim că septembrie 1939 nu poate să se mai repete", a declarat el la locul fostei baze poloneze Westerplatte, din apropiere de Gdansk, împotriva căreia nava germană Schleswig-Holstein a deschis focul în zorii zilei de 1 septembrie 1939, acestea fiind primele focuri de armă din cel de-al Doilea Război Mondial. Pe de altă parte preşedintele rus, Vladimir Putin, a făcut apel la "bunul simţ" al europenilor, care au ameninţat Moscova că vor adopta noi sancţiuni săptămâna aceasta pentru implicarea sa în criza ucraineană. "Sper că bunul simţ va prevala (...) şi că nici noi, nici partenerii noştri nu vom provoca pagube prin aceste înţepături", a declarat Putin, citat de agenţiile ruseşti, în cadrul unei reuniuni în Extremul Orient. Uniunea Europeană a dat duminică un termen de o săptămână Rusiei să înceteze acţiunile în Ucraina, în caz contrar urmând să adopte noi sancţiuni.
Conflictul ia amploare
"În cursul utlimelor două luni, între 10.000 şi 15.000 de soldaţi ruşi au fost trimişi acolo", a declarat preşedinta Comitetului mamelor soldaţilor ruşi, Valentina Melnikova. Între 7.000 şi 8.000 de militari ruşi s-ar putea afla în Ucraina în prezent, a adăugat ea, precizând că aceste estimări se fundamentează pe informaţiile furnizate de familiile ai căror fii sau soţi au fost trimişi la exerciţii, după care nu au mai putut fi contactaţi. "Comandanţii militari efectuează o operaţiune specială secretă", a apreciat Melnikova, care face parte şi din Consiliul public de pe lângă Ministerul rus al Apărării. Kievul şi Occidentalii acuză Rusia că a trimis trupe în estul Ucrainei, ceea ce Moscova dezminte. Conform militanţilor ruşi pentru drepturile omului, cel puţin 200 de soldaţi ruşi au fost ucişi până în prezent în luptele din Ucraina. Astfel, aproximativ 100 de soldaţi din brigada de infanterie numărul 18, cu baza în Cecenia, ar fi fost ucişi în Ucraina, potrivit directorului organizaţiei neguvernamentale Cetăţeni şi Armată, Serghei Krivenko, şi directoarei locale a Comitetului mamelor soldaţilor din Sankt Petersburg, Ella Poliakova. Alţi aproximativ 100 de paraşutişti, cu baza la Pskov, au fost de asemenea ucişi în luptele din Ucraina, a declarat un deputat de opoziţie din Consiliul legislativ local, Lev Şlosberg. "Autorităţile trebuie să spună de ce mor soldaţii pe teritoriul altui stat şi de ce este păstrată tăcerea", a subliniat Poliakova, a cărei organizaţie a fost calificată săptămâna trecută de autorităţi drept "agent străin".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.