Acordul cu Uniunea Europeană privind retragerea Regatului Unit din blocul comunitar va fi publicat marţi, 13 noiembrie, după ce în ziua anterioară cabinetul britanic va analiza înţelegerea, potrivit unui proiect de calendar care este discutat la Londra, a afirmat editorul politic adjunct al publicaţiei The Times, Sam Coates, citat de Reuters.

 

„Conform unui calendar discutat la Whitehall (sediul guvernului britanic) astăzi: şedinţă de cabinet probabil luni”, a spus Coates.

Ministrul britanic pentru Brexit, Dominic Raab, se va întâlni marţi cu negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, în aceeaşi zi cu publicarea Acordului de Retragere complet şi cu conturarea declaraţiei politice, a afirmat jurnalistul britanic citat. Miercuri, premierul britanic Theresa May va face o declaraţie în parlamentul de la Londra, iar un summit UE ar putea avea loc în perioada 23-25 noiembrie.

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord va părăsi blocul comunitar european la finalul lui martie 2019. Uniunea Europeană doreşte să nu fie creată o „frontieră dură” între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât provincia Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europene.

Această variantă ar crea însă o divizare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării.

Dacă acordul de retragere a Regatului Unit din UE nu stabileşte o altă dată sau dacă, în conformitate cu articolul 50 din Tratatul de la Lisabona şi de comun acord cu Londra, Consiliul European nu hotărăşte în unanimitate că tratatele încetează să se aplice de la o dată ulterioară, ansamblul dreptului primar şi secundar al Uniunii Europene va înceta să se aplice Regatului Unit începând cu 30 martie 2019, ora 00.00 (ora Europei Centrale).

Europa va fi o Europă a naţiunilor sau nu va mai fi deloc, a declarat joi premierul ungar Viktor Orban într-o alocuţiune rostită la congresul Partidului Popular European (PPE) de la Helsinki, relatează MTI.

 

Orbán rupe rândurile, din nou

 

Pe de altă parte, premierul ungar Viktor Orbán a criticat în termeni acizi majoritatea PPE din Parlamentul European, pe care l-a identificat drept vinovat pentru Brexit. Orbán a subliniat că forţa Europei a avut întotdeauna la bază naţiuni puternice şi că „integrarea ţărilor central-europene au făcut Europa mai paşnică, mai puternică şi mai bogată”, acuzându-i totodată pe liberali, socialişti şi verzi că vor o Europă dezrădăcinată, lipsită de identitatea sa spirituală şi psihologică.

„Viziunea noastră este cea a unei Europe cu 27 de chipuri, a unei Europe creştine şi democratice în acelaşi timp”, a menţionat el.

Vicktor Orbán a amintit că în ultimii ani PPE s-a aflat la conducerea Europei, aşa încât trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru faptul că „nu a reuşit să ţină Marea Britanie în Uniune şi migranţii în afara ei". El a notat că, „dacă în 2011 16 state membre erau guvernate de partide din PPE, astăzi acest număr a scăzut la şase".

Pentru a reveni pe „calea spre victorie", PPE trebuie să-şi regăsească unitatea şi rădăcinile şi să proclame „renaşterea democraţiei creştine" şi „să uite de absurdităţi ca elogierea lui Fidel Castro sau a lui Karl Marx", a recomandat şeful guvernului de la Budapesta.

Potrivit lui Orban, cheia succesului este de a „lua partea poporului", care trebuie „apărat de migraţia ilegală, terorism, criminalitate şi dificultăţi economice". „Să revenim la vechiul slogan: (un guvern) al poporului, pentru popor", a spus premierul ungar.