Asta a fost, s-a încheiat. Poporul american a vorbit. Pe toate cele trei linii de clivaj, respectiv falia politică (sistem vs. anti-sistem), falia economică (globalism vs. americanism) şi falia culturală nerostită (corectitudine politică vs. supremaţia albă), opţiunea Trump a triumfat.

Punctele cheie

•        Epoca Obama s-a încheiat cu repudierea totală a moştenirii sale politice, lăsându-l în urmă pe Trump, candidatul cu profilul politic şi intelectual totalmente contrar modelului de guvernare de până acum;

•        Balansarea puternică spre opţiunea Trump vine cu toate consecinţele de politică internă şi externă, economice, sociale şi culturale care decurg din această dramatică schimbare a opţiunii fundamentale a Americii;

•        Victoria lui Trump consacră consolidarea curentului anti-sistem la nivelul democraţiilor occidentale, al cărui prim semn major a fost victoria taberei Brexit în Marea Britanie, pe 23 iunie a.c., la care se adaugă semnale rău prevestitoare din Franţa şi Germania, dinspre partide naţionaliste aflate în ascensiune. Se naşte un nou tip de sensibilitate politică şi intelectuală în Occident;

•        Au fost trei linii majore de clivaj în discuţie: falia sistem vs. anti-sistem (dimensiunea politică), falia globalism vs. americanism (dimensiunea economică) şi falia nerostită corectitudine politică vs. supremaţia albă (dimensiunea culturală). În toate cele trei bătălii a câştigat categoric Trump;

•        Se pare că majoritatea americanilor s-au săturat de mainstream-ul lor politic, de globalizarea pe care ei au creat-o acum 30 de ani şi care şi-a inversat acum sensul de acţiune, aducând profit Chinei şi umplând lumea occidentală de imigranţi, dar şi de principiul corectitudinii politice, care însemna, în esenţă, că o majoritate nu poate face tot ce doreşte într-o ţară, că minorităţile de orice fel sunt discriminate pozitiv, fiind aduse practic, prin drepturile legale conferite, pe picior de egalitate cu majorităţile;

•        Trump nu va face tot ce a promis în campania electorală, din tot fel de motive, dar va face suficient pentru a schimba America şi ordinea globală;

•        Să ne aşteptăm, în martie-aprilie, la un Summit Trump-Putin, care va marca începutul unei negocieri (deal) la pachet, pe diverse teme, Statele Unite-Rusia;

•        Să ne aşteptăm, în schimb, la o tensionare a relaţiilor Americii cu China, pe dosare economice şi politice, globale şi regionale;

•        Să ne pregătim pentru intrarea NATO într-un con de umbră şi de inactivitate politică, strategică şi militară, cel puţin pe durata următorului mandat de patru ani, dar nu la desfiinţarea NATO;

•        Să ne pregătim pentru o Uniune Europeană care va conta mai puţin pe America şi va căuta soluţii proprii de securitate, chiar dacă, realist vorbind, acestea ni se vor părea tuturor mai puţin credibile din punct de vedere militar;

•        România? România va trebui să lucreze cu administraţia Trump. Să căutăm urgent piste spre oamenii de încredere din echipa lui Trump, pentru a explica importanţa geostrategică a României în zonă (în caz că îi mai interesează zona), pentru a începe să construim încrederea şi legătura cu Casa Albă, esenţiale pentru menţinerea „parteneriatului strategic bilateral consolidat” Statele Unite-România în realitate, dincolo de cuvintele de pe o hârtie semnată acum câţiva ani. În următoarele luni, rolul Ambasadei României la Washington va fi uriaş, căci ambasadorul nostru şi serviciile de intelligence vor trebui să găsească urgent drumul cel mai scurt, cel mai de încredere şi cel mai eficient, prin conexiunile pe care să sperăm că le avem în echipa de campanie a lui Donald Trump, spre cel de-al 45-lea Preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Agomeraţia va fi mare la uşile noului star al politicii mondiale.

Americanii „şi-au luat ţara înapoi” într-o manieră care îi îngrozeşte pe cei 47% care au votat pentru Hillary Clinton, pe o parte din cei care au stat acasă şi mai ales pe cei mici din lumea occidentală, cum suntem noi, care mizau pe America pentru securitatea lor.

Sunt câteva observaţii fundamentale care trebuie formulate acum, înainte de a trece la predicţii şi sugestii pentru viitor. Unele le-am mai spus în analize anterioare, altele sunt o premieră. Unu: nimic nu e sigur în politica internaţională, nu există garanţii absolute, iar cine se complace în lozinci şi sloganuri se poate trezi peste noapte într-o lume schimbată. Doi: se confirmă teoria ciclurilor istorice şi a marilor alternanţe ale opţiunilor fundamentale, generaţia americană actuală punând punct unei paradigme liberale (în sensul american al termenului) şi de deschidere care se impusese treptat, începând cu epoca J.F.Kennedy şi valul protestelor tinerilor din 1968. Trei: America se închide, se întoarce cu faţa spre eaînsăşi, ceea ce nu înseamnă că va dărâma tot ce a construit în lume în ultimele trei decenii, dar nu va mai face efoturi semnificative să apere vechea ordine globală liberală. Patru: este prima dată în istoria Statelor Unite când este ales un preşedinte care nu a avut nicio funcţie în serviciul public, şi asta spune ceva despre cât de tare îşi urăsc americanii establishmentul politic. Cinci: „gigantul adormit” s-a trezit, iar acesta era, aşa cum s-a formulat deja în media americane, the white American working class, cea mai frustrată categorie socială a Americii. Şase: din America profundă, din America rurală şi a orăşelelor de tipul Twin Peaks, de la fermele din Midwest, de la red-necks, şoferii de trucks şi de pe stadioanele de baseball unde obezii beau bere şi mănâncă hamburger şi popcorn (nu e nimic peiorativ în această descriere), a răbufnit mişcarea Trump, care a măturat sistemul. Şapte: perdanţii în această măsurare a forţelor sunt nu numai în politică (Partidul Democrat şi liderii Partidului Republican), ci şi universităţile de stânga, intelectualii liberali, mediile culturale şi artistice, mass-media mainstream etc. Opt: cea mai importantă dintre toate disputele care s-au tranşat astăzi este tocmai cea nerostită, tabuul Americii, adică înfrângerea „corectitudinii politice” de către dorinţa de revanşă a ideii de supremaţie albă. Nimeni, niciun analist, nu a dorit să vorbească explicit despre creşterea acestei frustrări în ultimii ani. Nouă: cu cât tabăra Clinton îl numea mai intens pe Trump „rasist şi sexist”, cu atât acesta creştea mai mult în sondaje. Aceasta este adevărata faţă a majorităţii tăcute a societăţii americane, încă albe, care nu avea acces (pentru că este profund ignorantă, ca şi o mare parte din susţinătorii lui Hillary Clinton de altfel, să nu ne facem iluzii) la poziţii guvernamentale şi politice, la cariere în universităţi, la mass-media, la dezbaterile intelectuale, şi se simţea exclusă din propria ţară. America profundă îşi neagă elitele. Zece: curentul anti-sistem nu se va opri la victoria lui Trump, ci va exista o creştere puternică a expresiei politice a frustrării clasei submijlocii şi în alte societăţi occidentale, începând probabil cu Franţa şi Germania în alegerile din 2017.

Dar ordinea globală Trump? Noul preşedinte va face doar o parte din ceea ce a promis, dar suficient ca să ne facă să simţim că trăim într-o altă ordine internaţională. Să ne aşteptăm, după inaugurare, în martie-aprilie, la un prim Summit Trump-Putin şi la un deal Statele Unite-Rusia pe un pachet de teme. Nu le anticipăm acum, vom reveni. Să ne aşteptăm la o tensionare severă a relaţiilor americano-chineze, pe dosare economice şi politice, globale şi regionale. Uniunea Europeană şi Statele Unite se vor distanţa în continuare iar semnarea Acordului de Liber Schimb TTIP, în condiţiile dorite de europeni, devine improbabilă.

Ca fapt divers, cred că unul din lucrurile pe care Trump le va face, tocmai datorită simbolismului şi controverselor din campanie, va fi zidul stupid dintre Statele Unite şi Mexic. Nu va fi, în mod evident, pe toată lungimea frontierei comune, nu va fi „de beton şi trei metri înalţime”, va fi un simulacru de zid (va exista un moment media al inaugurării lui, în stil Trump) şi va fi combinat cu alte măsuri de întărire a controlului la frontieră. Dar un zid va face, o caricatură de zid, ca să arate că îşi îndeplineşte promisiunile electorale.

România şi alte ţări din Flancul Estic al NATO vor trebui să intre urgent în „şedinţe de strategie” şi să îşi mobilizeze întreaga inteligenţă de stat de care dispun, pentru a găsi soluţiile de urmat pentru relaţionarea cu Statele Unite, în mandatul care începe pe 20 ianuarie 2017. Vom porni pe drumul spre noul lider de la Casa Albă cu vechea noastră asumpţie: „Lasă că nu este dracul atât de negru..”. Sună cinic, dar asta trebuie să facem. Voi reveni, pe larg, şi pe această temă, în săptămânile următoare.

În esenţă, Trump şi sistemul relaţiilor internaţionale vor trebui să convieţuiască. Şi o vor face. Lumea nu poate exclude America din calculele sale, pentru că este condusă de un Trump deocamdată nefrecventabil ca discurs (mai vedem în ianuarie 2017), iar America lui Trump nu poate supravieţui ca primă mare putere a lumii fără a relaţiona pozitiv cu Uniunea Europeană. Din aceste două considerente esenţiale va rezulta compromisul mandatului lui Donald Trump la Casa Albă. (contributors.ro)

Valentin Naumescu