Avem două soluții: spre est sau spre vest. Cu rușii am fost, știm ce înseamnă - Realism la Chişinău
Vicepremierul moldovean pentru integrare europeană, Iurie Leancă, a declarat luni că obiectivul de țară ar trebui să fie integrarea în Uniunea Europeană, în condițiile în care relația cu Rusia este una complicată, relatează Radio Chișinău pe pagina sa de internet.
Leancă ar dori ca populația să resimtă beneficiile pe care le aduce apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
„În primul rând, obiectivul va fi să facem așa încât și cetățeanul să vadă beneficiile în urma implementării acestui Acord de Asociere, prin intervenția pe domenii care sunt extrem de importante pentru funcționarea instituțiilor din R. Moldova: justiția, bineînțeles, și punerea în aplicare a tot ce înseamnă acest pachet de integritate, valorificarea potențialului Zonei de Liber Schimb. În ultimii doi-trei ani, s-au înregistrat mișcări spectaculoase, dar acum potențialul e încă mare și vom încerca să-l impulsionăm, astfel încât să creștem potențialul nostru de export pe piața UE, care este o piață previzibilă”, a spus Iurie Leancă, într-un interviu pentru Radio Chișinău.
Vicepremierul moldovean susține că relația cu Federația Rusă este într-o zonă de impas, fără dialog activ.
„Noi avem două soluții: sau spre est sau spre vest, sau cu rușii sau cu occidentali. Cu rușii am fost, mersi, știm ce înseamnă asta, între noi și ei există Ucraina. Acum datoria noastră este să mergem spre vest și asta trebuie să o facem pas cu pas, sigur că cu ritmuri mult mai accelerate, fiindcă nu mai avem timp, altfel o să pierdem populația, lumea pleacă. Relația cu Federația Rusă este una complicată. Rădăcinile sunt mai vechi, inclusiv sancțiunile impuse în 2014, atunci când am semnat Acordul de Asociere, care au demonstrat încă o dată că Federația Rusă operează cu anumite instrumente care țin de trecut și nu de prezent și viitor. Și, din păcate, aceste sincope nu au dispărut”, a mai spus Leancă.
Fost premier și ministru de Externe al Republicii Moldova, Iurie Leancă a preluat funcția de vicepremier pentru integrare europeană la începutul lunii ianuarie. El va efectua o vizită la Bruxelles în următoarele zile.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.