Bilanţul preliminar al seismului a ajuns la 142 de morți - Cutremur devastator în Indonezia
Cel puțin 142 de persoane au murit, iar alte câteva sute au fost rănite, în urma cutremurului puternic produs duminică în zona insulei Lombok din Indonezia, a anunțat un oficial local, însă aceast nou bilanț nu a fost confirmat în mod oficial, informează agenția Dpa.
Sutopo Nugroho, purtătorul de cuvânt al agenției indoneziene pentru situații de urgență, a declarat că nu poate să confirme această cifră, reiterând că bilanțul preliminar oficial este de 91 de morți, însă este de așteptat ca numărul să crească. Magnitudinea seismului a fost revizuită de Institutul American de Geofizică (USGS), de la 7 grade la 6,9 grade. Agenția Indoneziană pentru Meteorologie, Climatologie și Geofizică (BMKG) a anunțat că după cutremurul de duminică au fost înregistrate peste 120 de replici, inclusiv câteva de peste 5 grade pe scara Richter. Mii de clădiri au fost avariate, astfel că un număr mare de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele, a anunțat luni Sutopo Nugroho, purtătorul de cuvânt al agenției indoneziene pentru situații de urgență. Sutopo Nugroho a precizat că bilanțul seismului ar putea să crească în condițiile în care echipele de salvare și căutare nu au ajuns încă în toate zonele affect Oficialul a mai comunicat că printre cele 91 de persoane decedate nu se numără niciun cetățean străin. Districtele Lombok de Nord, Lombok de Est și Mataram au fost cele mai serios afectate, cele mai multe victime decedând în urma prăbușirii unor clădiri, a declarat Nugroho. Printre clădirile distruse de cutremur se numără și o moschee în care mai mulți localnici se aflau la rugăciuni, a mai comunicat oficialul, precizând că echipele de salvare nu au putut încă demara operațiunile de căutare a victimelor din cauza lipsei echipamentului necesar pentru îndepărtarea molozului. Operațiunile de salvare sunt îngreunate și de probleme privind alimentarea cu electricitate și întreruperea comunicațiilor în unele zone. Aproximativ 1.000 de turiști, inclusiv mai mulți străini, au fost evacuați din insulele Gili, aflate în apropierea insulei Lombok. Seismul a fost resimțit și pe insula Bali, unde două persoane au decedat, cât și în estul provinciei Java. Insula Lombok urma să găzduiască luni o conferință pe teme de securitate, la care urmau să participe miniștri din Indonezia, Australia, Noua Zeelandă și Myanmar. Evenimentul a fost însă anulat în urma seismului devastator.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.