Mai mulţi locuitori ai oraşului New York au lipit bileţele cu diferite mesaje pe pereţii unei staţii de metrou aglomerate pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de viitoarea Administraţie Trump.

 

Marţi, pe multe bileţele erau scrise mesaje de susţinere a imigranţilor sau era ironizată ideea lui Tump de a construi un zid de-a lungul graniţei dintre Statele Unite şi Mexic, pentru care ar trebui să plătească statul mexican.

„Un zid mai bun”, scria pe un bileţel. „Acesta este zidul pe care îl poate construi dragostea”, scrie pe un alt bileţel. Intitulată „Terapie la metrou”, această idee a aparţinut artistului Matthew „Levee” Chavez. „Ultimele zile au fost foarte stresante şi am vrut să ofer oamenilor şansa de a se implica în problemă într-o manieră uşoară”, a scris el în revista Quartz. Toată lumea poate lipi un bileţel, şi peste 10.000 de persoane au făcut-o, a scris Chavez pe Instagram. Mesajele scrise pe bileţele sugerează diferite abordări ale problemei. Pe unele dintre ele scrie „Votaţi în 2018” şi „Voi face ceea ce ţine de mine pentru a schimba asta”. Atitudinea sfidătoare exprimată în aceste bileţele este mesajul pe care îl transmit locuitorii oraşului New York, a spus Caitlin Cherry, în vârstă de 28 de ani. „Mă bucur că oamenii care trec pe aici pot vedea că nu toţi americaii vor asta”, a mai spus ea. Separat, în semn de protest, trei clădiri de apartamente din cartierul Upper West Side vor da jos sigla pe care scrie Donald Trump şi vor fi cunoscute după adresele lor, a anunţat publicaţia Real Deal. Mai mulţi locatari au lansat o petiţie în acest sens. O serie de proteste a avut loc în ultima perioadă în Statele Unite, mulţimea denunţând alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte.

Manifestanţi care susţineau drepturile imigranţilor au mărşăluit în Manhattan, Chicago, Los Angeles, Philadelphia, Seattle, Fort Lauderdale, precum şi în alte oraşe, potrivit informaţiilor postate pe conturile de socializare şi buletinelor de ştiri.