O bună parte a populației iraniene a primit cu ușurare acordul de încetarea focului cu Statele Unite, dar printre cei mai înverșunați susținători ai Republicii Islamice există și cei care cer ca Teheranul să continue războiul și îi numesc „trădători” pe liderii care au fost de acord cu armistițiul, relatează miercuri EFE.

În piața Enqelab (Revoluția) răsună obișnuitele sloganuri „Moarte Americii” și „Moarte Israelului”, flutură steagurile miliției-partid libaneze Hezbollah și abundă portretele cu liderul suprem asasinat Ali Khamenei.

În aceeași piață sunt afișate pancarte în care sunt numiți „trădători” responsabilii fragilului armistițiu care a intrat în vigoare în urmă cu opt zile și care se menține, deși în discuțiile de la Islamabad nu s-a ajuns la un acord și în pofida blocadei americane în Strâmtoarea Ormuz, deja blocată anterior de Iran.

„Suntem pe străzi pentru a cere forțelor armate să nu lase armele și să continue lupta împotriva imperialismului”, declară pentru EFE Zahra, o gospodină în vârstă de 41 de ani care poartă chador, o îmbrăcăminte care acoperă întreg corpul femeii cu excepția feței.

Femeia crede că Teheranul „are acum avantajul” prin închiderea Strâmtorii Ormuz și prin ofensivele sale cu rachete împotriva țintelor americane și israeliene, așa că susține că „trebuie eliminați odată pentru totdeauna”. Ea spune că încă suferă după moartea ayatollahului Ali Khamenei - ucis pe 28 februarie, în prima zi a războiului - și cere răzbunarea acestuia.

Nu departe de ea, Nilufar susține că se opune armistițiului și refuză să negocieze cu agresorii. Tânăra, o manichiuristă în vârstă de 28 de ani, nu are aspectul obișnuit al susținătoarelor Republicii Islamice. Nu poartă chador, ci este îmbrăcată modern și, în loc de văl, poartă o panglică în păr. În orice caz, Nilufar consideră că „nu are niciun sens să negociezi cu țara care a trădat diplomația de două ori în câteva luni”, referindu-se la cele două ocazii, în iunie și în prezent, în care Statele Unite au atacat Iranul, deși aveau loc negocieri.

Nilufar susține că, dacă vor exista mai mulți morți pe sol iranian din cauza atacurilor reînnoite ale americanilor sau ale israelienilor, sângele acestora va fi „responsabilitatea” celor care au convenit armistițiul, fără a preciza la cine se referă.

„Răspunderea pentru sângele vărsat după armistițiu revine celor care îl susțin”, scrie pe pancarta pe care o poartă tânăra.

Ladan, o secretară în vârstă de 33 de ani, consideră că este „inacceptabil să stai la aceeași masă cu acești ucigași”, referindu-se la Statele Unite și Israel, și amintește de uciderea a 165 de fetițe într-o școală din orașul Minab, într-un atac american la începutul războiului.

„Nu este nimic de discutat. Trebuie pur și simplu să ne răzbunăm pe câmpul de luptă pentru toate crimele pe care le-au comis”, afirmă ea, printre valurile de steaguri ale Republicii Islamice și ale aliaților săi, precum gruparea șiită libaneză Hezbollah.

Ca mulți alți susținători ai sistemului politic fondat de ayatollah Ruhollah Khomeini în 1979, femeia consideră că SUA ar folosi armistițiul pentru a se „reînarma”.

În pofida acestor dorințe de a continua războiul, totul indică posibilitatea organizării unei noi runde de negocieri în următoarele zile, după ce discuțiile de sâmbătă din Pakistan, care au durat 21 de ore, nu au ajuns la un rezultat favorabil.

Președintele Donald Trump a sugerat posibilitatea reluării contactelor în curând și nu a exclus că s-ar putea ajunge la un acord în următoarele runde de negocieri.

Pentru aceasta însă, ar trebui să se ajungă la un punct comun în ceea ce privește programul nuclear iranian, rachetele acestuia, redeschiderea Strâmtorii Ormuz și sprijinul acordat unor grupuri regionale, precum Hezbollah.