Cinci mii de studenţi au protestat în Letonia faţă de reducerile bugetare
Aproximativ 5.000 de studenţi au manifestat ieri, în centrul capitalei letone, împotriva unor măsuri de reduceri bugetare, în timp ce Parlamentul dezbătea un pachet de măsuri de austeritate menite să scoată ţara din criza economică, relatează AFP.
"Am venit să protestez faţă de reducerile bugetare pentru educaţie şi a situaţiei generale în care se găseşte ţara", a declarat Ansis, în vârstă de 22 de ani, unul dintre manifestanţii care au defilat în centrul istoric al capitalei Riga, pe un traseu între sediul Guvernului şi cel al Parlamentului. În opinia studenţilor, criza economică îi determină pe tinerii letoni să părăsească ţara. Parlamentul leton a dezbătut ieri, o serie de măsuri de austeritate pe care un grup de creditori internaţionali, condus de Fondul Monetar Internaţional (FMI), le cere drept condiţie pentru acordarea unui ajutor financiar Letoniei. În pofida faptului că bugetele serviciilor publice, sănăţii şi educaţiei au suferit deja reduceri importante, acestea urmează să fie din nou diminuate. Ieri dimineaţa, câteva sute de sindicalişti au manifestat, de asemenea, în faţa Parlamentului, care urmează să hotărască marţi sau miercuri asupra bugetului de austeritate pentru 2010. Letonia, o ţară baltică de 2,2 milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene din 2004, a înregistrat până în 2007 rate de creştere cu două cifre. Dar economia acesteia s-a prăbuşit de anul trecut, din cauza inflaţiei şi a crizei mondiale. Aceasta riscă să se contracte, în acest an, cu 18 la sută.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.