Armenia a declarat legea marţială şi a dispus o mobilizare totală a armatei în urma confruntărilor din regiunea disputată Nagorno-Karabah cu Azerbaidjanul, a anunţat ieri premierul armean Nikol Pashinyan, transmit Reuters, AFP şi dpa.

„Susţinem ferm statul nostru, armata noastră şi vom învinge. Trăiască glorioasa armată armeană!'', a scris pe Twitter şeful executivului armean.

„Condamnăm ferm agresiunea conducerii politico-militare a Azerbaidjanului împotriva Republicii Artsah (Karabah - n.red.). Partea armeană va acţiona cu încredere cu toate capacităţile sale pentru a asigura securitatea poporului din Artsah şi pentru a furniza răspunsul politic şi militar adecvat. Conducerea politico-militară a Azerbaidjanului poartă deplina responsabilitate pentru consecinţele agresiunii sale'', indică Ministerul de Externe armean pe site-ul său.

Ministerul Apărării din Armenia a declarat că trupele sale au distrus trei tancuri și au doborât două elicoptere și trei vehicule aeriene fără pilot ca răspuns la un atac asupra unor ținte civile.

„Răspunsul nostru va fi proporțional, iar conducerea politico-militară din Azerbaidjan poartă întreaga responsabilitate pentru situație”, a declarat ministerul într-un comunicat.

Armenia susţine că Azerbaidjanul a comis un atac aerian şi de artilerie asupra regiunii Nagorno-Karabah, în timp ce partea azeră afirmă că nu a făcut altceva decât să răspundă la o agresiune a forţelor armene, care - potrivit autorităţilor de la Baku - au lansat atacuri „deliberate şi ţintite'' de-a lungul liniei frontului.

„Ne apărăm teritoriul, cauza noastră este corectă!'', a declarat preşedintele azer Ilham Aliev într-un mesaj către conaţionalii săi.

Într-o reacţie la ultimele evenimente din Nagorno-Karabah, armata azeră a anunţat că nu este necesară o mobilizare totală întrucât ea dispune de suficient personal militar.

Cele două ţări din Caucaz au o dispută de lungă durată asupra Nagorno-Karabah, regiune aflată pe teritoriul azer, dar populată majoritar de etnici armeni. Deşi în 1994 a fost încheiat un acord de încetare a focului, în mod frecvent Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de atacuri în Nagorno-Karabah şi de-a lungul frontierei dintre ele.

Conflictul a cauzat îngrijorarea Occidentului inclusiv pentru că ar putea spori instabilitatea în Caucazul de Sud, zonă ce serveşte drept coridor pentru conductele de ţiţei şi gaz către pieţele mondiale.