Comisia Europeană va depune eforturi pentru a interzice toate importurile de gaze rusești în UE până cel târziu la finalul anului 2027, a declarat miercuri, la Strasbourg, președinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen.

 

La 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, „ne aflăm într-un alt moment decisiv în istoria continentului nostru”, a spus Von der Leyen în plenul Parlamentul European.

„Războiul din Ucraina se va opri în cele din urmă, iar modul în care se va încheia războiul va modela continentul nostru pentru generațiile viitoare. Este în joc viitorul ucrainenilor, dar și al nostru. O înțelegere proastă l-ar putea încuraja pe Putin să se întoarcă pentru mai mult. Ar fi o rețetă pentru mai multă instabilitate și nesiguranță. În schimb, o pace justă și durabilă ar putea inaugura o nouă eră de prosperitate pentru Ucraina și ne-ar ajuta să construim o nouă arhitectură de securitate pentru Europa. O pace justă și durabilă, care să asigure suveranitatea Ucrainei, să respecte integritatea sa teritorială și să-i susțină aspirațiile europene”, a afirmat șefa CE.

„Am văzut cu toții cum negociază Rusia: bombardează, agresează, îngroapă promisiunile sub dărâmături. Putin vrea să forțeze Ucraina să accepte inacceptabilul, așa că sarcina cu care ne confruntăm este să ajutăm Ucraina să rămână puternică, să sfideze intimidările lui Putin și să se angajeze în negocieri de pace bazate pe propriile condiții”, a adăugat Von der Leyen.

Ea a prezentat trei priorități pe care ar trebui să le aibă UE pentru a obține acest lucru.

„În primul rând, sprijinirea apărării Ucrainei. În al doilea rând, finalizarea eliminării treptate a combustibililor fosili rusești. În al treilea rând, accelerarea drumului spre aderarea Ucrainei la UE”, a explicat președinta Comisiei Europene.

„În timp ce sprijinim Ucraina, trebuie să continuăm să subminăm capacitatea Rusiei de a purta război (...) Iar veniturile din combustibilii fosili rămân o sursă cheie de finanțare pentru mașina de război rusă. Prin urmare, este interesul nostru principade securitate să oprim finanțarea cufărului de război al lui Putin. Și, pentru asta, trebuie să încetăm să cheltuim miliarde pe importurile de energie rusească”, a mai declarat ea în fața eurodeputaților.

„Rusia a dovedit, în repetate rânduri, că nu este un furnizor de încredere. Putin a redus deja fluxurile de gaze către Europa în 2006, 2009, 2014, 2021 și pe tot parcursul războiului (...) Dependența de Rusia nu este dăunătoare doar pentru securitatea noastră, ci și pentru economia noastră. Prețurile noastre la energie nu pot fi dictate de un vecin ostil”, a atras atenția președinta Comisiei Europene.

„Vestea bună este că am realizat progrese incredibile de la începutul războiului. Am trecut de la 45% la 13% importuri de gaze provenite din Rusia. Am trecut de la unul din cinci barili de petrol la unul din cincizeci - o reducere de zece ori. Și putem merge mult mai departe”, a subliniat ea.

Potrivit Ursulei von der Leyen: „avem nevoie de un ultim impuls pentru a elimina treptat combustibilii fosili rusești. Vom propune interzicerea noilor contracte cu Rusia, precum și a importurilor pe piața spot, până cel târziu la sfârșitul anului 2025. Vom depune eforturi pentru a interzice toate importurile rămase de gaze rusești, atât prin conducte, cât și GNL, până cel târziu la sfârșitul anului 2027. De asemenea, vom înăspri controalele asupra flotei din umbră a Rusiei”, a spus ea, adăugând că „era combustibililor fosili rusești în Europa se apropie de sfârșit”.