Înainte de orice, o istorioară. Un american, îndrăgostit de gazonul din Marea Britanie, pofteşte la verdele ierbii şi acasă la el. Cumpără cantitatea necesară de seminţe, cultivă, îngrijeşte, udă zilnic, tunde şi în final se enervează: rezultatul nu semăna deloc cu cel din faţa conacelor englezeşti. Nedumerit, se întoarce în Regat şi îl întreabă pe primul grădinar care îi iese în cale cum se procedează pentru a obţine un gazon impecabil, plăcut vederii. "Simplu, îl lămureşte grădinarul, cumperi seminţe, cultivi, îngijeşti, uzi zilnic, îl tunzi…". "Şi, şi….?", întreabă nerăbdător americanul. "…şi tot aşa vreme de 1000 de ani", îl lămureşte imperturbabil englezul.

 

Este în această poveste mai tot secretul puterii Engliterei, şi anume statornicia lor. Rezistă pe insulă de la începutul istoriei şi probabil vor rămâne tot aşa de puternici şi influenţi, nişte inşi pentru care lumea este simplă, pentru că are un sus acolo la ei şi un "down under" în rest.

Văd scenarii care încep de la optimism, adică o creştere a PIB de 4% în cazul părăsirii Uniunii Europene, scenariu avansat de un grup de economişti ce susţin un "da" la referendum până la scăderi de peste 7%, valoare avansată de instituţii oficiale britanice. Artileria grea scoasă la bătaie de susţinătorii UE este chiar miliardarul Geroge Soros, care, din perspectiva lui de fin cunoscător al lirei sterline - vă amintesc că a pariat în anii ’90 împotriva monedei britanice şi a câştigat din asta peste un milliard de dolari – anunţă acum scenarii catastrofale pe piaţa monetară. Se mai vorbeşte de relocări de companii, de pierderi de locuri de muncă şi de scăderi ale comerţului exterior, cu efecte majore asupra multor state europene.

Asemeni ardeleanului în faţa girafei, zic "nu cred".

Jumătate din banii care circulă în întreaga lume într-un an trec prin City, iar banii aceştia nu au naţionalitate şi nici sentimente, ei circulă pe acolo pe unde le este uşor şi bine. Iar adevăratele uniuni ale lumii nu sunt cele juridice, ci tratatele comerciale. Se ascund în denumiri ermetice - ASEAN, EFTA, NAFTA, SAFTA, TPP sau nenăscutul încă TTIP, şi desenează noile hotare ale lumii, stabilind politici interne şi externe, indiferente la ce votează, zice sau îşi doreşte vulgul.

Uniunea Europeană însăşi este mai mult o alianţă economică, şi aceste interese vor prevala, chiar în cazul unui "da" pentru părăsirea uniunii. Dincolo de efectele pe termen scurt, care ar putea fi, de acord, o devalorizare a lirei sterline, falimente şi căderi economice, sunt sigur că politicienii vor tergiversa orice decizie sau chiar vor repeta consultarea până când rezultatul va fi cel dorit, aceasta fiind o practică europeano/noupoliticianistă de care ar trebui să vă amintiţi bine.

Un fost premier britanic a spus la un moment dat că lumea se împarte în "locuri de unde oamenii pleacă" şi "locuri unde oamenii vin", şi Marea Britanie va rămâne un loc unde oamenii vor dori să vină; de aceea nu sunt partizanul scenariilor pesimiste legate de locurile de muncă şi lucrătorii străini din regat. Marea Britanie stă, din punct de vedere demogafic, mult mai bine decât România, cu o piramidă mult mai echilibrată din punct de vedere al vârstelor, lipsită de excentricităţi asemănătoare cu cocoaşa decreţeilor de la noi şi cu o natalitate în creştere, ceea ce înseamnă un sistem de asigurări sociale mult mai rezistent.

Pentru liderii europeni un Brexit ar fi un binevenit duş rece. Sunt un pachet de conducători care în general lucrează cu două reguli simple: 1."Nu facem nimic, aşteptăm să treacă de la sine" şi 2. "La naiba, nu a trecut, hai să dăm nişte bani". Sigur, totul ambalat în reuniuni de urgenţă, întâlniri bi sau multilaterale şi declaraţii fulminante de care se vor dezice a doua zi.

La cea mai recentă întâlnire menită să prevină ieşirea din Uniune a Marii Britanii liderii europeni au acceptat - pentru a câta oară- o divizare a europenilor în inşi de primă mână şi de mâna a doua, doar pentru a păstra o uniune de ochii lumii, care nu-i mai convinge nici măcar pe ei. Ţelul lor ar trebui să fie o Europă unită în spirit, în care şi grecul şi românul şi neamnţul să nu aibă probleme să spună sunt grec, român sau neamţ oriunde pe continent şi o comunitate a intereselor economice care să fie în stare să oprească milioanele de oameni plecaţi de ţările lor în căutarea bunăstării. O Europă fermă, dar fără birocraţie. Care să colaboreze şi să fie un partener al puterilor mondiale noi şi vechi şi nu un soi de vasal cu capul plecat.

Din acest punct de vedere, abordarea Marii Britanii mi se pare corectă.

Dorin OANCEA