Baltoscandia este denumirea asociată cu ideea unei confederații a țărilor baltice și scandinave. A fost propusă în urmă cu aproape un secol, dar nu a fost niciodată realizată, iar Lituania a reînviat conceptul după ce și-a recăpătat independența în 1991.

Practic, Baltoscandia „are o istorie, o rațiune de a fi și poate chiar un viitor”, notează publicația Big Think. „Din cauza vecinului lor mare și neprietenos de la est, balticii ar prefera să fie scandinavi”, începe analiza citată. Grupul este format din cele trei state baltice (Lituania, Letonia și Estonia) și cele trei state scandinave (Danemarca, Suedia și Norvegia), plus Finlanda. Baltoscandia este „o nonentitate relativă”, notează sursa citată, care a fost imaginată în 1928 de profesorul suedez de geografie Sten de Geer. El a sugerat atunci că acest grup de țări ar putea să nu se rezumae doar la proximitatea geografică și la similitudinea culturală și că între ele ar putea exista o cooperare la nivel economic, militar și politic. În perioada interbelică, atunci când estonienii, letonii și lituanienii erau proaspăt independenți, Baltoscandia a reprezentat pentru ei „o oportunitate de a-și agăța statele nou apărute de alte țări de mici dimensiuni și de a-și găsi puterea în număr”.

Totul, în contextul în care Uniunea Sovietică și apoi Germania nazistă aveau ambiții imperiale în legătură cu regiunea lor. „Confederația nu a ajuns niciodată să existe, iar cele două imperii vecine s-au întors. În 1940, rușii, acum sub steagul sovietic, au reocupat țările baltice. În 1942, naziștii au invadat, pentru ca în 1944 să fie din nou împinși afară de Armata Roșie. Sovieticii au rămas până când URSS însăși s-a prăbușit în 1991”, amintește sursa citată, adăugând că o confederație baltoscandiană i-ar fi putut da de gândit lui Stalin.

„Invazia sa ar fi însemnat un război cu Suedia, vechiul dușman al Rusiei în Baltica, și care încă mai deținea o marină puternică. De asemenea, ar fi reluat conflictul cu Finlanda, care se dovedise un adversar formidabil în Războiul de iarnă (1939-1940)”, mai scrie publicația. După ce noile țări baltice și-au obținut independența, unul dintre primele lucruri care s-au întâmplat a fost înființarea, în Lituania, a unei Academii a Baltoscandiei (Baltoskandijas akademija), care să se ocupe de consolidarea legăturilor politice, istorice și culturale dintre țările baltice și cele scandinave.

Academia nu mai funcționează astăzi, dar aderarea celor trei state baltice la Uniunea Europeană și la NATO în 2004 le-a oferit mai multă forță și siguranță. Mai târziu, într-un sondaj din 2008, 41% dintre lituanieni au declarat că ar prefera ca țara lor să fie identificată drept nord-europeană, în timp ce doar 22% o vedeau ca fiind una din estul Europei.

Forumul regional „NB8” Spre deosebire de Baltoscandia, care nu există în mod formal, țările nordice și cele baltice sunt reunite într-un forum regional numit „NB8”. Este vorba despre Grupul celor opt țări nordico-baltice (din care face parte și Islanda), un forum de cooperare regională, cu întâlniri regulate între prim-miniștri și alți oficiali guvernamentali.  Statele membre NB8 au împreună o populație de 33 de milioane de locuitori și un PIB de aproape 2.000 de miliarde de dolari. Dacă ar fi o țară reală, ar avea a cincea cea mai mare economie a Europei și a zecea cea mai mare populație.

Potrivit Big Think, statele baltice nu se vor îndepărta de NB8 atât pentru că le oferă acces direct la Europa de Nord, cu cele mai bune practici instituționale și avantajele legate de reputație, ci și din cauza unor situații precum cea petrecută recent, când Rusia a ridicat 25 de geamanduri estoniene din râul Narva, care formează granița dintre cele două țări. O practică similară este folosită în Osetia de Sud, o regiune a Georgiei ocupată de Rusia.

„Ori de câte ori georgienii nu sunt atenți, trupele rusești mută fizic postul care marchează linia frontului, anexând mai mult teritoriu, câțiva metri pătrați la rând”, mai precizează sursa citată. „Dacă Rusia nu este încă la fel de îndrăzneață în țările baltice, probabil că acest lucru se datorează mai mult articolului 5 al NATO, care spune că un atac asupra unui stat membru este un atac asupra tuturor”, mai notează publicația, adăugând însă că „nu este niciodată o idee rea ca balticii să aibă la îndemână contactele pentru marina suedeză și armata finlandeză”.