Franţa îşi deschide porţile pentru cei vaccinaţi
Europenii vaccinaţi împotriva Covid-19 vor putea intra în Franţa începând din 9 iunie fără a prezenta un test negativ la coronavirus, a anunţat vineri ministrul transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari, transmite AFP.
Anunţăm că, începând din 9 iunie viitor (...), europenii care sunt vaccinaţi vor putea veni în Franţa fără test PCR#, a declarat ministrul la televiziunea CNEWS.
Începând din 9 iunie, fluxurile de călători între Franţa şi ţările străine vor fi redeschise conform unor modalităţi care variază în funcţie de situaţia sanitară a statelor clasate prin culori (verde, portocaliu sau roşu) şi de vaccinare, se arată într-un document publicat vineri de guvern şi intitulat „Strategia de redeschidere a frontierelor”.
Persoanele care vin din zone „verzi”, în care intră toate ţările din spaţiul european, vor putea intra pe teritoriul Franţei făcând dovada vaccinării, iar cele nevaccinate vor trebuie să prezinte un test PCR sau antigenic negativ.
În schimb, călătorilor care vin din Marea Britanie sau Statele Unite li se va solicita un test negativ (PCR sau antigen), indiferent dacă sunt vaccinaţi sau nu, se precizează în acelaşi document.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.