Eventuala decizie a Iranului de a nu mai respecta prevederile Acordului atomic semnat cu marile puteri ar fi o „eroare gravă", a avertizat marţi Jean-Yves Le Drian, ministrul de Externe al Franţei.

Administraţia de la Teheran a anunţat marţi că intenţionează ca începând din 7 iulie să renunţe la unele obligaţii prevăzute în Acordul nuclear semnat cu marile puteri dar contestat de Statele Unite, informează agenţia de presă Fars. Pe fondul presiunilor exercitate de Administraţia Donald Trump, Iranul anunţase pe 8 mai că ar putea renunţa la unele condiţii ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene, Chinei şi Rusiei pentru menţinerea Tratatului.

„Diplomaţiile din Franţa, Germania şi Marea Britanie sunt mobilizate complet pentru a face Iranul să înţeleagă că nu ar fi în interesul său să renunţe la angajamente. Ar fi o eroare gravă", a declarat Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, citat de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Times of Israel.

Franţa şi Germania au anunţat săptămâna trecută că vor depune toate eforturile pentru evitarea unui conflict militar între Statele Unite şi Iran, avertizând că riscurile se menţin, mai ales pe fondul presiunilor exercitate de Administraţia Donald Trump. Jean-Yves Le Drian a explicat că ameninţarea Iranului că va depăşi limita stocurilor de uraniu stabilită prin Acordul nuclear din 2015 este îngrijorătoare, însă a atribuit o parte din vină Statelor Unite. "Noi considerăm că decizia SUA de a încălca Acordul nuclear nu este bună şi că actuala campanie de presiuni maxime contribuie la tensiuni", a subliniat ministrul francez de Externe.

Nathalie Tocci, consilier special al Federicăi Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a declarat că Administraţia Donald Trump este responsabilă de amplificarea tensiunilor din Orientul Mijlociu din cauza încălcării Acordului nuclear semnat de marile puteri cu Iranul. Referindu-se la atacurile care au vizat petroliere în Golful Oman, Nathalie Tocci a precizat: „Încă nu avem dovezi clare despre ce s-a întâmplat. Cred că este rezonabil ca Iranul, deşi neagă acest lucru, să le fi comis. Dar cred că este vorba de o reacţie, nu neapărat una extremă sau radicală, dar în mod clar este o reacţie la ceea ce Teheranul consideră a fi o escaladare a crizei din zona Golfului. Este o situaţie foarte periculoasă, deoarece în mod evident escaladarea conduce la riposte".

Iranul continuă să respecte Planul complet comun de acţiune (JCPOA), denumirea oficială a Acordului nuclear internaţional, a transmis Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA). Tratatul are rolul de a împiedica regimul de la Teheran să fabrice armament nuclear.

Preşedintele Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul, deoarece această ţară oricum nu îl respectă, şi a impus sancţiuni. Marea Britanie, Germania, Franţa, China şi Rusia menţin Acordul nuclear cu Iranul. Din cauza sancţiunilor americane, Iranul a avertizat că ar putea renunţa la unele condiţii ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene pentru menţinerea Tratatului.