Cel puţin şase adolescenţi au murit, joi dimineaţă, după ce un microbuz şcolar a intrat în coliziune cu un alt vehicul, în vestul Franţei, la o zi după ce un accident similar a avut loc în estul ţării, soldat cu moartea a doi copii.

Accidentul rutier a avut loc în departamentul Charente-Maritime, din vestul Franţei, în jurul orei locale 07.15 (08.15 - ora României), în oraşul Rochefort. Platforma suspendată a camionului s-a desprins, după ce sistemul de susţinere a acesteia s-a defectat, intrând în coliziune cu microbuzul şcolar, a indicat secretarul de stat al Transporturilor, Alain Vidalies. "Din primele observaţii ale anchetei, platforma camionului s-a desprins şi a ajuns pe drumul de circulaţie, venind spre microbuzul şcolar care se afla în spate", a explicat Alain Vidalies, citat de postul BFMTV. "Potrivit informaţiilor mele, accidentul a avut loc în centrul oraşului, astfel că forţele de intervenţie au acţionat rapid", a adăugat acesta, confirmând decesul a şase adolescenţi şi rănirea a trei persoane. Microbuzul se deplasa de la Ile-d'Oleron la Surgeres, în departamentul Charente-Maritime. Potrivit televiziunii BFMTV, cel puţin şase adolescenţi au murit. Trei persoane printre care şi şoferul microbuzului au suferit răni uşoare. Alţi opt adolescenţi au reuşit să iasă fără asistenţă medicală din microbuz. La bordul microbuzului se aflau "17-18 persoane", iar camionul transporta balast, potrivit primelor observaţii ale anchetei, a declarat o sursă apropiată investigaţiei. Este al doilea accident în care a fost implicat un autovehicul de transport şcolar în Franţa în ultimele 24 de ore.

Miercuri dimineaţă, doi copii, cu vârste de 12 şi 15 ani, au murit după ce autocarul în care se aflau a intrat în coliziune cu un alt autovehicul în apropiere de comuna Montbenoit din departamentul Doubs (estul Franţei). Alte şapte persoane au fost rănite în accidentul de miercuri produs, cel mai probabil, pe fondul lapoviţei şi a carosabilului alunecos.