Germania. Pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial - Revine extrema dreaptă
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut luni „tuturor partidelor democratice" să formeze „guverne stabile fără extrema dreaptă" în landurile Turingia şi Saxonia, unde AfD a obţinut scoruri record în alegerile de duminică.
„AfD face rău Germaniei. Slăbeşte economia, divizează societatea şi distruge reputaţia ţării noastre", a declarat liderul social-democrat într-un mesaj postat pe Facebook, descriind rezultatele alegerilor ca fiind „amare".
În Turingia, AfD a fost chiar cel mai votat partid, cu 32,8% din voturi, faţă de 23,4% la alegerile anterioare, din 2019, şi va avea astfel 32 de mandate, cu zece mai mult decât atunci.
În Saxonia, AfD s-a clasat pe locul al doilea, cu 30,6% din voturi, puţin sub Uniunea Creştin-Democrată (CDU), care a obţinut 31,9%.
Triumful AfD în Turingia - primul al unui partid de extremă dreapta din Germania după cel de-Al Doilea Război Mondial - a avut loc sub conducerea lui Bjorn Hocke, şeful vizibil al celei mai radicale aripi a grupării, care are două condamnări pentru folosirea de sloganuri naziste.
Partidul Social Democrat (SPD) al lui Scholz a avut 6,1% în Turingia şi 7,3% în Saxonia, în timp ce soarta celor doi parteneri de coaliţie a fost şi mai rea.
FDP a scăzut sub pragul de 5% în cele două landuri şi, prin urmare, va rămâne în afara celor două parlamente regionale. Verzii au avut aceeaşi soartă în Turingia şi au fost salvaţi cu 5,1% în Saxonia.
Unele sondaje înaintea alegerilor susţineau că SPD ar urma să nu mai prindă parlamentele regionale, lucru care a fost totuşi evitat.
„Deşi rezultatele sunt amare pentru noi, lupta a meritat şi pentru că cele mai proaste predicţii despre SPD nu s-au adeverit", a spus Scholz.
Formarea unui guvern în cele două landuri va fi dificilă, deoarece, din cauza slăbiciunii SPD şi a Verzilor şi a dispariţiei FDP, CDU va trebui să caute acorduri cu BSW, un nou partid, condus de Sahra Wagenkneckt, care a apărut dintr-o scindare a Stângii, iar în Turingia probabil şi un fel de cooperare cu Stânga. Principiul CDU, stabilit într-o rezoluţie a unui congres al partidului, este de a nu forma coaliţii nici cu AfD, nici cu Stânga.
Executivul plăteşte pentru nemulţumirea unei părţi a opiniei publice, alimentată de inflaţie sau de tranziţia ecologică pe care guvernul încearcă să o pună în aplicare, sub impulsul verzilor. Disputele continue din cadrul acestei echipe tripartite de la guvernare nu fac decât să-i alimenteze nepopularitatea.
„Aceasta este o palmă foarte dură pentru întregul guvern şi în special pentru Scholz", a declarat pentru AFP Marianne Kneuer, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Tehnică din Dresda.
Pe lângă deruta anunţată de sondaje, a existat impactul atacului care a ucis trei persoane la sfârşitul lunii august în Solingen (vest). Presupusul făptaş, un refugiat sirian în vârstă de 26 de ani, ar fi trebuit să fie expulzat, ceea ce a reaprins dezbaterea privind imigraţia.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.