Jumătate din forţele Hamas au fost eliminate din Fâşia Gaza - Un război crunt
Jumătate din forţele Hamas au fost eliminate în cele opt luni de război în Gaza, iar gruparea islamistă palestiniană contează acum pe tactici de insurgenţă, cu atacuri urmate de retragere, au declarat agenţiei Reuters oficiali americani şi israelieni.
Conform estimărilor a trei oficiali de rang înalt din SUA, citate joi de agenţie, Hamas - care guvernează Fâşia Gaza - mai dispune acum doar de 9.000 până la 12.000 de luptători, de la 20.000-25.000 înainte de conflict, în timp ce Israelul recunoaşte că a pierdut aproape 300 de militari.
Combatanţii palestinieni evită în prezent, de cele mai multe ori, ciocnirile susţinute cu forţele armate israeliene care se apropie de oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza. Ei recurg la ambuscade şi bombe improvizate, lovind de multe ori în spatele liniilor inamicului.
Pentru a discuta cu Reuters subiecte sensibile, oficialii americani, buni cunoscători ai câmpului de luptă din Gaza, au solicitat să nu le fie dezvăluită identitatea. Ei au apreciat că prin astfel de tactici insurgenţa Hamas ar putea dura câteva luni, cu ajutorul armelor aduse prin tuneluri, refăcute din muniţii neexplodate sau capturate de la israelieni.
Şi consilierul pentru securitate naţională al premierului israelian Benjamin Netanyahu pare să fie de acord cu estimările respective. El a afirmat săptămâna trecută că războiul ar putea dura cel puţin până la sfârşitul anului.
Unii luptători din Hamas îşi filmează ambuscadele, difuzând apoi imaginile editate prin Telegram sau alte reţele sociale, în scop de propagandă.
Peter Lerner, purtător de cuvânt al forţelor armate israeliene, a declarat pentru Reuters că mai este mult până la distrugerea Hamas. Şi el a apreciat că gruparea şi-a pierdut aproximativ jumătate din efectivele combatante. Armata se adaptează la schimbarea tacticii, a susţinut oficialul, recunoscând că Israelul nu poate elimina toţi luptătorii palestinieni sau distruge toate tunelurile din Gaza.
„Nu există obiectivul de a-i ucide până la ultimul pe teroriştii de pe teren. Acesta nu este un obiectiv realist. Distrugerea Hamas ca autoritate care guvernează este un obiectiv militar realizabil, care poate fi atins", a adăugat Lerner. El a recunoscut că lupta va fi de durată şi că după 17 ani de când Hamas controlează Gaza şi şi-a dezvoltat capacităţile „nu există o soluţie rapidă".
În Rafah, ultimul bastion al rezistenţei Hamas, se află, conform unor oficiali din Israel şi SUA, circa 7.000-8.000 de luptători Hamas, pe poziţii fortificate. Liderii grupării - Yahya Sinwar, fratele acestuia, Mohammed, şi adjunctul lui, Mohammad Deif - sunt încă în viaţă şi se crede că se ascund în tuneluri, având ostatici israelieni, arată sursele respective.
Palestinienii au construit de-a lungul anilor un întreg oraş subteran, cu 500 de km de tuneluri, aproape jumătate din lungimea celor ale metroului din New York.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.