Membrii Camerei Comunelor au aprobat o moțiune ce permite opoziției să stabilească agenda Parlamentului de la Londra, acesta fiind primul pas în cadrul unui proces ce ar permite blocarea planului premierului Boris Johnson de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană fără un acord.

 

În pofida avertismentului lansat de Boris Johnson că va convoca alegeri anticipate pe data de 14 octombrie dacă Camera Comunelor îi va limita opţiunile privind Brexit, opoziţia, sprijinită de un grup de conservatori rebeli, a depus o moţiune al cărei scop este de a prelua controlul asupra agendei Parlamentului de la Londra. La capătul unei dezbateri de urgență furtunoase, în favoarea moțiunii au votat 328 membri ai Camerei Comunelor, iar 301 s-au pronunţat împotrivă, informează postul BBC News și cotidianul The Guardian.

Printre cei acre au votat în favoarea moţiunii se numără 21 de parlamentari conservatori, inclusiv fostul ministru Philip Hammond și un strănepot al lui Winston Churchill. Un purtător de cuvânt al cabinetului premierului Boris Johnson a declarat marți seară că parlamentarii „care cu nu au votat alături de Guvern” în cazul moțiunii vor fi expulzați din Partidul Conservator.

În urma votului de marţi, Parlamentul de la Londra a preluat controlul asupra Brexit din mâinile premierului Boris Johnson. Opoziţia urma să încerce ieri seară, în jurul orei 22.00 (24.00 ora Rpmâniei), să adopte o lege care l-ar obliga pe Johnson să ceară Uniunii Europene să amâne Brexit-ul până la 31 ianuarie 2020, în afara cazului în care un acord de Brexit este aprobat de Parlament ori Legislativul de la Londra acceptă ieşirea fără acord din Blocul comunitar.

Boris Johnson a reacționat dur la decizia Parlamentului, semnalând că partidul pe care îl conduce va propune o moțiune pentru convocarea de alegeri anticipate pe 15 octombrie, dacă, aşa cum este de aşteptat, parlamentul de la Londra va adopta legea care-l va împiedica pe şeful executivului să decidă un Brexit fără acord. Actul normativ pe care Johnson îl numeşte „legea capitulării”, argumentând că UE nu le va mai face nicio concesie britanicilor ştiind că aceştia nu vor putea ieşi din UE fără un acord, l-ar obliga pe şeful guvernului de la Londra să ceară o nouă amânare a Brexitului până la 31 ianuarie 2020, dacă, până la 19 octombrie, premierul nu reuşeşte să obţină un nou acord cu UE sau nu primeşte aprobarea parlamentului pentru o retragere fără acord. Această lege „va submina capacitatea acestei ţări de a negocia” cu Uniunea Europeană, a spus Johnson în faţa parlamentului.

„Nu vreau alegeri, dar dacă parlamentarii votează mâine (miercuri, n.red.) pentru stoparea negocierilor și impun o nouă întârziere fără sens Brexit-ului, potențial pe mai mulți ani, atunci aceasta ar fi singura modalitate de a rezolva acest lucru”, a adăugat Boris Johnson. Liderul britanic a mai afirmat că în cazul în care va câștiga alegerile „toată lumea știe că dacă sunt prim-ministru, voi merge la Bruxelles, merge pentru un acord și voi obține un acord, dar dacă nu vor vrea o înțelegere, vom pleca oricum pe 31 octombrie”.