Papa Francisc va vizita Catedrala Mântuirii Neamului pe 31 mai - O nouă vizită istorică
Papa Francisc va vizita Catedrala Mântuirii Neamului probabil în data de 31 mai, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, precizând că publicul va avea acces la eveniment. Papa Francisc şi Patriarhul Daniel vor rosti rugăciuni şi cuvântări.
„Este o certitudine întâlnirea Papei cu Patriarhul Daniel. Există deja discuţii care se poartă între Episcopia Romano-Catolică şi Patriarhie. Biserica Română nu este coorganizator, noi nu avem nicio implicare în organizarea acestei vizite. Vom fi gazdele acestei întâlniri care va avea loc la Palatul Patriarhiei. (...) Da, în data de 31 mai. (...) Asta se va întâmpla într-o singură zi, probabil, în prima zi a vizitei întrucât am înţeles că, ulterior, va pleca din Bucureşti. (...) Programul vizitei se configurează acum, nu a fost comunicat. Prin martie ni se va comunica şi nouă”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
Vasile Bănescu spune că Papa Francisc se va întâlni cu Patriarhul Daniel la Palatul Patriarhiei, în sala în care a fost primit în anul 1999 şi Papa Ioan Paul al II-lea, iar ulterior vor merge la Catedrala Naţională.
„La dorinţa Papei Francisc de a vizita noua catedrală se va merge acolo unde evident va fi acces public, iar cei doi (Papa Francisc şi Patriarhul Daniel - n.r.) vor avea un cuvânt, se va rosti rugăciuni, se va cânta. Programul nu e definitivat, dar acestea sunt reperele generale”, a explicat Vasile Bănescu.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române spune că în funcţie de numărul de persoane care vor veni vor decide dacă să monteze monitoare în afara Catedralei.
„Deocamdată nu am primit din partea Bisericii Româno-Catolice numărul oaspeţilor pe care ei îi pot convoca, dar accesul va fi public şi câtă lume va încăpea în Catedrală va intra. Cine nu găseşte loc va rămâne afară, vor fi ecrane pe care se va difuza întâlnirea”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Administrația Prezidențială a anunțat că Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Sanctitatea Sa va vizita orașele București, Iași și Blaj și Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc. Prima vizită într-o ţară majoritar ortodoxă și singura în România a liderului Bisericii Catolice a avut loc în perioada 7-9 mai 1999. Atunci, papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România la invitaţia Patriarhului Teoctist.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.