Primele materiale sanitare licitate în comun de statele UE - Întârzie câteva săptămâni
Materialele medicale licitate în comun de statele UE nu vor sosi la începutul lunii aprilie, cum promisese preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ci vor începe să fie disponibile „în câteva săptămâni'', a anunţat ieri executivul comunitar.
„Unele dintre echipamente, în funcţie de specificaţiile contractelor, vor putea fi disponibile în câteva săptămâni din momentul în care statele membre semnează contractele cu furnizorii'', a precizat la conferinţa zilnică de presă purtătorul de cuvânt comunitar Stefan de Keersmaecker, relatează agenţia EFE. El nu a detaliat despre ce echipamente este vorba şi nici cât de mult va întârzia sosirea celorlalte materiale licitate la nivel european.
„Odată ce procedurile vor fi finalizate şi vor fi semnate contractele cadru, statele membre vor trebui să semneze contractele cu companiile individuale pentru furnizarea bunurilor'', a explicat mai departe purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.
„Paşii următori depind de cât de repede vor fi semnate contractele, de cât de repede statele membre fac comenzile după ce le-au semnat şi de cât de repede industria poate furniza materialele la nivel naţional'', a continuat el.
Purtătorul de cuvânt comunitar a asigurat că Bruxelles-ul înţelege deplin urgenţa situaţiei şi necesitatea de a obţine echipamente cât mai repede posibil pentru oamenii care au nevoie de ele, respectiv populaţia şi lucrătorii sanitari. ''Comisia (Europeană) lucrează 24 de ore pe zi şapte zile pe săptămână pentru a accelera (achiziţia echipamentelor - n. r.) şi a reduce procesul administrativ cât mai mult posibil'', mai spune el.
Pe 25 martie, într-o înregistrare video difuzată de Comisia Europeană în care Ursula von der Leyen se adresa cetăţenilor spanioli, aceasta spunea că licitaţia pentru achiziţia de echipamente sanitare este aproape finalizată şi mai este nevoie doar de semnarea contractelor, astfel că materialele urmau să ajungă în Spania în două săptămâni. „În două săptămâni, măştile, mănuşile, combinezoanele şi ochelarii de protecţie vor fi în spitalele'' spaniole, afirma Ursula von der Leyen în înregistrarea difuzată miercurea trecută.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.