Program inovator de sprijinire a vârstnicilor cu sănătate fragilă - Tehnologia, atuul finlandezilor
Principiul după care se ghidează autoritățile finlandeze este acela că, pentru orice persoană, indiferent de vârstă, cel mai potrivit loc pentru a trăi este propria casă.
Tehnologia este atuul finlandezilor pentru sprijinirea vârstnicilor cu sănătate fragilă, fiind considerată o alternativă mai ieftină și mai prietenoasă decât căminele de bătrâni, inclusiv pentru pacienții suferind de demență care trăiesc singuri. Asistenții medicali și sociali vizitează persoanele care au nevoie, câteodată și de câteva ori pe zi, pentru a le ajuta cu mesele, baia, administrarea tratamentelor medicale sau pur și simplu pentru a verifica dacă se simt bine, a explicat Anna-Liisa Lyytinen, de la departamentul de servicii sociale din Helsinki.
Totuși, aceste servicii necesită multe eforturi și resurse și vor fi mai dificil de oferit pe măsură ce populația Finlandei îmbătrânește. Se estimează că, în următorii zece ani, numărul persoanelor cu vârsta de peste 75 de ani va crește cu 50%.
Răspunsul autorităților finlandeze pentru această provocare este tehnologia, o alegere lipsită de surprize pentru o țară unde există cel mai mare număr de startup-uri digitale în domeniul sănătății pe cap de locuitor. La un târg de tehnologie în domeniul sănătății care a avut loc recent la Helsinki, aproape toate ofertele pavilionului finlandez au fost dezvoltate pentru a ajuta persoanele în vârstă cu o sănătate fragilă să trăiască independent. Acest lucru implică două direcții: pe de o parte, asistenții sociali trebuie să afle cât mai repede dacă se întâmplă un incident (de exemplu, dacă o persoană în vârstă suferă o căzătură); pe de altă parte, specialiștii dezvoltă metode și dispozitive pentru încetinirea instalării maladiilor fizice și psihice.
În Helsinki, cei aproximativ 4.000 de pacienți cu o stare a sănătății precară înregistrați în sistem sunt echipați cu diverse dispozitive electronice, precum brățări cu GPS, butoane de alarmă, linie telefonică direct conectată la cea a asistentului social, ce poate monitoriza pacientul pe un ecran. Persoanele suferind de demență au instalați senzori la ușa de la intrare, pentru a alerta asistenții sociali în cazul în care acestea pleacă din casă.
Tehnologia nu poate înlocui asistenții sociali, dar poate fi utilă. Un motiv frecvent pentru care asistenții sociali fac vizite la domiciliu este pentru a se asigura că pacienții își iau medicamentele. În acest scop, există și roboți echipați cu dozele și amestecurile de medicamente suficiente pentru două săptămâni, dar, pentru 20% dintre pacienți, sistemul nu funcționează, fie pentru că resping ideea de a lua multe pastile, fie pentru că suferă de demență. Însă, pentru restul, sistemul robotizat a redus vizitele la domiciliu pentru administrarea de tratamente de la 30 la patru pe lună.
Finlandezii se mândresc cu faptul că se bazează mai degrabă pe ei înșiși, motiv pentru care ideea de persoane bătrâne și bolnave care locuiesc singure nu îi îngrijorează. Totuși, izolarea socială este o mare problemă pentru persoanele în vârstă, pentru că poate provoca un declin cognitiv și fizic mai rapid. Pentru a combate fenomenul, autoritățile din domeniu organizează întâlniri virtuale între bătrânii înscriși în sistem, pe diverse teme, de la sport și muzică la lectură și religie.
Principala provocare atât pentru oameni, cât și pentru dispozitive este de a detecta problemele cât mai rapid. În unele orașe se testează o tehnologie prin care se monitorizează discret tiparele de activitate zilnică ale persoanele care locuiesc singure. O rețea de senzori de mișcare colectează date despre cât de mult se mișcă o persoană, vizitele la baie, frecvența cu care deschide frigiderul. Astfel, asistenții sociali își pot prioritiza vizitele pe baza acestor date. De exemplu, dacă o persoană folosește brusc mult mai frecvent baia, poate că suferă de o infecție urinară.
Și tehnologia poate înregistra eșecuri, fie că este vorba despre un senzor defect ori că utilizatorul uită să încarce tableta, însă aceste probleme pot fi rezolvate. Chiar și așa, procentul de contacte virtuale făcute de asistenții sociali nu va crește cu mult față de actualul 8% (din 250.000 de vizite pe lună).
Principalul beneficiu al tehnologiei este acela că poate întârzia instituționalizarea persoanelor în vârstă, fiind o alternativă mai ieftină și de obicei mai prietenoasă.
În medie, un finlandez în vârstă de 65 de ani poate trăi încă 20 de ani, aceasta fiind cea mai mare speranță de viață în Europa. Însă Finlanda se află în jumătatea inferioară a topului UE în ceea ce privește numărul de ani sănătoși de care se poate bucura o persoană de peste 65 de ani.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.