Eşecul Parlamentului R.Moldova de a alege preşedintele a generat mai multe propuneri de modificare a Constituţiei, dezbătute de trei experţi în cadrul unei emisiuni a postului de radio Europa Liberă, potrivit paginii electronice a acestuia.

 

"În 2000, a fost o înţelegere între Partidul Comuniştilor şi Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD). Acestea au schimbat forma de guvernare, în republică parlamentară, dar au făcut-o dintr-un interes de grup politic. Atunci, preşedintele Petru Lucinschi a dorit şi el să schimbe forma de guvernare, să transforme Republica Moldova într-o republică prezidenţială (...)", dar Parlamentul a refuzat această iniţiativă, a declarat Victor Popa, specialist în drept constituţional din cadrul Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative sociale Viitorul. Popa susţinea încă din 2000 că prevederea referitoare la "alegerea preşedintelui de către Parlament cu trei cincimi din voturi" este o "bombă care mai devreme sau mai târziu va exploda". Referitor la modificarea Constituţiei, politologul Corneliu Ciurea este de părere că "o discuţie amplă pe această temă nu a avut loc şi nu se poate spune cu exactitate ce cred politicienii. "(...) Ceea ce se spune este prea puţin (...) nu este clar ce se doreşte de fapt - revizuire sau adoptarea unei noi Constituţii", a afirmat el. Popa a afirmat pentru Europa Liberă că Legea fundamentală a Republicii Moldova "necesită o modificare substanţială" ţinând cont că "această Constituţie, adoptată în 1994, până în prezent nu a fost ratificată, adică aprobată de popor". Corneliu Ciurea a precizat că procedura de revizuire a Constituţiei este "mult prea complicată", fiind însă în favoarea modificării doar a "articolelor legate de alegerea preşedintelui".