Războiul din Ucraina. Preşedintele Franţei în vizită oficială la Beijing - Caută soluţii de pace
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a pledat joi, la Beijing, pentru negocieri de pace între Rusia şi Ucraina, evidenţiind rolul important pe care l-ar putea avea China.
Preşedintele chinez Xi Jinping i-a cerut joi omologului său francez Emmanuel Macron ca ţările lor să menţină o atitudine „rezonabilă" menită să „evite înrăutăţirea situaţiei în Ucraina", în timp ce liderul de la Elysee i-a spus că mizează pe el pentru „a readuce Rusia la raţiune" faţă de Ucraina şi a insistat că o pace în această ţară „trebuie să respecte poporul agresat, care este cel ucrainean", relatează agenţiile AFP şi EFE.
„Suntem pregătiţi să colaborăm cu Franţa pe baza unei atitudini rezonabile şi îndreptate către evitarea unei înrăutăţiri a situaţiei", a spus preşedintele chinez într-o declaraţie comună de presă împreună cu omologul său francez după întrevederea lor desfăşurată la Beijing. Cei doi lideri au făcut apel la negocieri de pace şi au respins orice recurgere la arme nucleare.
„Ştiu că pot conta pe dumneavoastră pentru a readuce Rusia la raţiune şi pe toată lumea la masa negocierilor", i-a spus Macron lui Xi. Este nevoie de o „reluare a discuţiilor cât mai repede posibil pentru a construi o pace durabilă", dar o asemenea pace în Ucraina „trebuie să respecte poporul agresat, care este cel ucrainean", a continuat preşedintele francez.
Omologul său chinez a pledat la rândul său pentru „o reluare a discuţiilor de pace cât mai curând posibil" între Kiev şi Moscova.
Xi Jinping a adăugat că aşteaptă din partea părţilor implicate în conflictul ucrainean să se abţină de la lansarea de „atacuri contra populaţiei civile", a cerut „protejarea victimelor" şi şi-a manifestat opoziţia faţă de „recurgerea la atacuri chimice sau împotriva instalaţiilor nucleare".
Preşedintele chinez a cerut de asemenea „atenuarea impactului" războiului, mai ales cel asupra ţărilor în curs de dezvoltare, şi a pledat pentru abordarea „preocupărilor legitime ale tuturor părţilor", aluzie la opoziţia Rusiei faţă de extinderea NATO şi deplasarea infrastructurii militare a acestei alianţe către graniţele ruse.
„China consideră că Europa trebuie să joace un rol independent într-o lume multipolară. Îndemnăm la cooperare pentru a răspunde acestei crize în domenii precum cel energetic sau alimentar", a mai menţionat Xi Jinping în declaraţia de presă comună cu Emmanuel Macron.
Biroul acestuia din urmă a descris drept „sinceră şi constructivă" întrevederea celor doi şefi de stat, după care a început o altă întrevedere, una tripartită, la care pe lângă cei doi preşedinţi participă şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, discuţie care se va concentra de asemenea pe războiul din Ucraina. Deşi China se declară oficial neutră în războiul declanşat de Rusia, preşedintele chinez nu a condamnat invazia rusă şi a efectuat luna trecută o vizită oficială la Moscova pentru consolidarea parteneriatului cu preşedintele rus Vladimir Putin. În acest timp, statele occidentale care ajută militar Ucraina în războiul cu Rusia insistă pe lângă China să nu ofere la rândul ei un astfel de ajutor Moscovei, ajutor ce ar risca să încline în favoarea acesteia din urmă balanţa conflictului, cerere asupra căreia şi Emmanuel Macron a insistat în această vizită.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.