Războiul religios din Siria - Bătălii pentru pentru resurse
Luptători din cadrul grupării Statul Islamic (SI) au cucerit ultimul câmp petrolifer major care se afla sub controlul Guvernului sirian, în urma unor confruntări într-o vastă zonă deşertică din centrul ţării, potrivit unui ONG care monitorizează conflictul, relatează Reuters.
Exploataţia de la Jazal era închisă, iar confruntări continuau la est de Homs, cu victime de ambele părţi, a anunţat luni Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul în Marea Britanie, fără să precizeze când a fost cucerit câmpul şi fără să ofere alte detalii. Armata siriană a anunţat că a respins un atac în regiunea respectivă, dar nu a menţionat câmpul de la Jazal şi nici nu a spus cât mai controlează din infrastructura energetică a ţării. Armata a a precizat că a ucis 25 de luptători jihadişti care nu erau sirieni.
Câmpul de la Jazal, de talie mijlocie, se află la nord-vest de oraşul antic Palmira, cucerit de jihadişti, în apropiere de principalele zăcăminte de gaze naturale din Siria şi de instalaţii de extracţie în valoare de milioane de dolari.
Armata, care luptă să reia controlul asupra oraşului şi regiunii, cucerite de jihadişti în mai, a reuşit să securizeze perimetrul câmpului petrolifer în iunie.
Observatorul a mai anunţat că 16 militanţi, inclusiv cinci jihadişti străini, au fost ucişi în atacuri aeriene pe care coaliţia împotriva Statului Islamic le-a efectuat în zona oraşului Rakka, proclamat "capitala califatului".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.