Peste 1.600 de cazuri de holeră au fost confirmate în Irak în ultima lună, ceea ce înrăutăţeşte criza umanitară, în care peste 8,6 milioane de persoane au nevoie de ajutor, anunţă ONU, relatează postul Radio Free Europe-Radio Liberty în pagina electronică.

Separat, Ministerul irakian al Săntăţii a raportat peste 1.800 de cazuri şi şase decese din cauza holerei, anunţând că epidemia s-a extins, de asemenea, în Kurdistanul irakian, în nordul ţării. Boala - care poate conduce la moarte prin dezhidratare şi insuficienţă renală în doar câteva ore dacă nu este tratată - a fost depistată pentru prima dată luna trecută, la vest de Bagdad. Cele mai multe cazuri noi se află la vest de Bagadad şi în provincia Babel, la sud de capitală. La 22 septembrie se înregistrau aproximativ 54 de cazuri de holeră, a precizat Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA). Bilanţul a crescut la 1.600 de cazuri până la 15 octombrie, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi Ministerului irakian al Sănătăţii. Aproximativ 40% dintre cazuri se află în provincia Babilon. Principalele cauze ale accelerării epidemiei sunt sistemele de alimentare cu apă distruse şi o cantitate insuficientă de clor pentru tratarea apei, a subliniat miercuri ONU. Deteriorarea situaţiei umanitare este rezultatul conflictului care devastează ţara, lipsei de finanţare şi a abilităţii oamenilor de a face faţă situaţiei, potrivit aceleiaşi surse.