Membrii Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova s-au reunit ieri într-o ședință organizată de către preşedintele Igor Dodon, după ce Dodon a semnat luni decretul privind constituirea Consiliului Suprem de Securitate al ţării din care fac parte Maia Sandu și Zinaida Greceanîi.

Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon a anunţat că a semnat marţi un decret prin care a anulat deciziile anterioare ale lui Pavel Filip de a dizolva parlamentul şi de a organiza alegeri anticipate. Anunţul a fost făcut după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate (CSS), convocată în dimineaţa zilei de marţi, într-o nouă componenţă. „În componența Consiliului vor intra cîțiva membri noi, precum Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, Prim-ministru, Maia Sandu, vice-prim-ministru, Ministru de Interne, Andrei Năstase, vice-prim-ministru pentru reintegrare, Vasilii Șova, Ministrul Apărării, Pavel Voicu și Ministrul Justiției, Stanislav Pavlosvchi”, scrie Unimedia. De menționat că Procurorul General, Eduard Harunjen, și Guvernatorul BNM, Octavian Armașu, lipsesc.

Membrii CCS au cerut Procuraturii Generale şi Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) să prezinte în regim de urgenţă raportul Kroll 2 (de la consorţiul Kroll, care anchetează asupra aşa-zisului Furt al Miliardului din bănci ale R.Moldova. Furtul Miliardului este numele dat de presă unor mişcări financiare prin care în perioada 2012-2014 din Banca de Economii (BEM), Banca Socială şi Unibank din Republica Moldova a fost transferată o sumă de circa 13,3 miliarde de lei moldoveneşti, pe atunci echivalentul unui miliard de dolari americani - n.r.). După şedinţă, Igor Dodon a declarat presei că guvernul, parlamentul şi Comisia de investigare a fraudelor bancare vor solicita direct de la compania internaţională Kroll detalii despre investigaţiile făcute.

Membrii CSS au mai solicitat BNM şi Serviciului Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor să informeze zilnic Consiliul despre toate fluxurile de mijloace financiare care ies din Republica Moldova. Ei susţin că ar avea informaţii despre tentative de scoatere a unor sume importante din ţară.

La aceeaşi şedinţă, membrii CSS au calificat ultimele decizii ale Curţii Constituţionale drept arbitrare şi au acuzat că ele „atentează asupra securităţii naţionale”.