Simbolul Barcelonei a fost redeschis pentru public, în trei faze - Sagrada Familia, doar cu mască
Bazilica Sagrada Familia din Barcelona şi-a redeschis porţile pentru public sâmbătă, după ce a rămas închisă timp de peste trei luni din cauza pandemiei de coronavirus.
Primii care au intrat să o viziteze au fost angajaţii din domeniile considerate esenţiale pe durata pandemiei de Covid-19, în semn de mulţumire pentru eforturile şi angajamentul lor, informează AFP şi Reuters. Această primă fază de redeschidere a celebrei bazilici moderniste - una dintre cele mai vizitate clădiri din Spania - se doreşte „un omagiu" adus tuturor acelora care s-au mobilizat împotriva epidemiei de coronavirus în al doilea oraş ca mărime din Spania.
Asistente medicale, infirmiere şi medici - purtând măşti de protecţie - au putut să viziteze din nou această clădire inclusă de UNESCO în Patrimoniul mondial al umanităţii.
Celebra bazilică din Barcelona, ale cărei planuri au fost concepute în secolul al XIX-lea de arhitectul catalan Antonio Gaudi, se află încă în etapa de construcţie şi a fost deschisă pentru „personalul din domeniul sănătăţii din principalele spitale din Barcelona, pentru agenţii din diverse instituţii care au vegheat la siguranţa oraşului, pentru personalul organizaţiilor sociale şi al ONG-urilor şi pentru organizaţiile patronale şi de comerţ", precizează un comunicat emis de administratorii bazilicii.
În a doua etapă de redeschidere va fi rândul locuitorilor din Barcelona să redescopere frumuseţea bazilicii, în regim de gratuitate, dar cu o afluenţă restrânsă şi fără turişti.
Atunci când rezervările au devenit accesibile pe internet, pentru lunile iulie şi august, 37.750 de persoane au accesat acel serviciu online în mai puţin de cinci ore, potrivit unui comunicat al administratorilor bazilicii Sagrada Familia.
În cadrul celei de-a treia etape, turişti locali şi străini vor putea din nou să se prezinte în faţa porţilor bisericii, un monument emblematic pentru capitala catalană.
Tot sâmbătă, regiunea Catalonia a anunţat plasarea în carantină pentru aproximativ 200.000 de locuitori din jurul oraşului Lerida, din cauza unei creşteri a numărului de infectări cu noul coronavirus, într-o perioadă în care Spania a dat startul sezonului vacanţelor de vară şi a început să se deschidă pentru turişti.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.