Premierul social-democrat slovac Robert Fico a fost rănit prin împuşcare miercuri după o reuniune guvernamentală desfăşurată în afara capitalei Bratislava, în oraşul Handlova, relatează agenţiile Reuters şi TASR, citate de Agerpres.

Potrivit unui reporter al agenţiei slovace TASR, mai multe focuri de armă au fost trase la locul atacului, iar autorul acestuia a fost arestat. Zona din faţa Casei de Cultură din Handlova, unde s-a desfăşurat reuniunea guvernului, a fost evacuată. 
Conform postului de televiziune slovac TA3, au fost trase patru focuri de armă, un glonţ lovindu-l pe Fico în abdomen. Premierul a căzut la pământ şi a fost transportat la spital.
 

Foto: (c) Radovan Stoklasa/REUTERS


Un martor a declarat la rândul său că a auzit mai multe împuşcături şi a văzut cum un bărbat a fost reţinut de poliţie.

Premierul Robert Fico, un social-democrat de orientare conservatoare şi apropiat de premierul ungar Viktor Orban, se află din octombrie anul trecut la conducerea unui guvern de coaliţie format din partidul său Smer-SD, încă un partid social-democrat, Hlas (Vocea), şi formaţiunea naţionalistă Partidul Naţional Slovac (SNS).

Preşedinta în exerciţiu a Slovaciei, liberala Zuzana Caputova, aflată la final de mandat şi adversară a lui Fico, a condamnat atacul şi i-a urat premierului însănătoşire grabnică. "Sunt în stare de şoc. Îi urez lui Robert Fico multă putere şi să-şi revină în urma atacului în acest moment critic", a transmis Caputova prin purtătorul de cuvânt al preşedinţiei. Ea urmează să fie înlocuită de Peter Pellegrini, câştigătorul alegerilor prezidenţiale desfăşurate luna trecută şi aliat al premierului Robert Fico.

UPDATE. Viața lui Robert Fico nu este în pericol după tentativa de asasinat, au declarat mai multe surse pentru Denník N. El are răni la nivelul abdomenului și, aparent, la brațe și picioare. Premierul a fost transportat cu elicopterul la spitalul din Banská Bystrica.

UPDATE. Mesajul reprezentanţilor premierului Fico

Reprezentanții premierului slovac Robert Fico, vizat de o tentativă de asasinat, au trimis un mesaj pe Facebook. A fost împușcat de mai multe ori, este într-o stare care îi pune viața în pericol, au transmis aceștia.

Este primul mesaj pe care îl trimite echipa lui Fico după tentativa de asasinat.

„R. Fico a fost asasinat astăzi. A fost împușcat de mai multe ori și în prezent este într-o stare care îi pune viața în pericol. În acest moment, el este transportat cu elicopterul la Banská Bystrica, pentru că ar dura prea mult până la Bratislava din cauza necesității unei intervenții urgente. Următoarele ore vor fi decisive”, scrie în mesajul publicat pe pagina de Facebook a premierului Robert Fico.

Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat și a fost transportat la spital. Potrivit primelor informații, patru focuri de armă au fost trase și cel puțin un glonț l-a lovit pe premier în abdomen, potrivit Sky News. Robert Fico făcea o baie de mulțime la finalul unei ședințe de guvern. Victima a fost evacuată din piață cu mașina echipei sale de securitate și apoi a fost transportată la spital cu un elicopter.

Jurnaliștii slovaci susțin că atacatorul este un bărbat de 71 de ani din Slovacia. El este audiat de anchetatori. Parlamentul Slovaciei se întrunește în regim de urgență pentru a analiza situația. Președinta Slovaciei, Zuzana Caputova, s-a declarat „șocată” de incident, a condamnat atacul „brutal” și i-a urat însănătoșire rapidă lui Fico.