Spania. Vor să împiedice validarea referendumului - Parlamentul catalan suspendat
Curtea Constituţională din Spania a suspendat, într-o măsură preventivă, reuniunea Legislativului regiunii Catalonia care ar urma să valideze rezultatul controversatului referendum proindependenţă.
Sesiunea Parlamentului catalan este programată luni. Eventuala validare a referendumului ar deschide calea proclamării independenţei Cataloniei.
Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, l-a avertizat pe şefului Guvernului Cataloniei să nu emită nicio declaraţie de independenţă. Catalonia a organizat pe 1 octombrie un referendum proindependenţă considerat neconstituţional de către Madrid. Liderul catalan Carles Puigdemont a mărturisit că nu se teme că va fi arestat pentru organizarea referendumului privitor la independența regiunii de Spania, desfășurat duminică în pofida folosirii forței de către Madrid pentru a împiedica populația să participe la vot, relatează joi Reuters. Executivul condus de Puigdemont urma să solicite luni (9 octombrie) parlamentului regional să declare independența, după ce autoritățile catalane au anunțat rezultatele preliminare ale referendumului, potrivit cărora 90% din populația Cataloniei susține ruperea de restul Spaniei. Prezența la vot a fost de numai 43%, în condițiile în care majoritatea catalanilor care doresc rămânerea în interiorul regatului spaniol au boicotat scrutinul. „Personal, nu mi-e teamă de asta (arestare, n.r.). Și nu mai sunt surprins de ceea ce face guvernul spaniol. Arestarea mea este posibilă, ceea ce ar fi o măsură barbară”, a declarat Puigdemont într-un interviu pentru cotidianul german Bild. Nici guvernul spaniol, nici justiția nu au amenințat cu arestarea lui Carles Puigdemont, deși Madridul l-a acuzat de încălcarea legii prin ignorarea deciziei Curții Constituționale a Spaniei de interzicere a organizării și desfășurării referendumului. Șeful executivului din Catalonia a spus că referendumul de duminică a arătat dorința catalanilor de a se desprinde de Spania și de a continua pașii către secesiune, în pofida faptului că Madridul insistă că acest lucru nu se va întâmpla.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.