Statul Român are timp să le analizeze până în luna iunie - Sute de recomandări
Grupul de Lucru pentru Evaluarea Periodică Universală al Consiliului pentru Drepturile Omului din cadrul ONU a înaintat României peste 200 de recomandări cu privire la situația drepturilor omului, iar statul român va trebui să le analizeze și să formuleze o poziție până în luna iunie a anului 2018.
În cadrul acestui mecanism al Consiliului pentru Drepturile Omului, 78 de state membre ONU au transmis 203 recomandări cu privire la situația drepturilor omului din România.
Statele Unite recomandă ca România să adopte și să implementeze o strategie eficientă pentru combaterea discriminării împotriva membrilor grupurilor minoritare, iar Ucraina a propus României să finalizeze procesul de acreditare al organizațiilor pentru drepturile omului. Olanda a recomandat României să se asigure că modificările aduse legilor justiției și Codurilor Penale nu afectează situația drepturilor omului și să ia pe deplin în considerare avizele Comisiei de la Veneția. România ar trebui să continue să asigure funcționarea statului de drept, urmând recomandările făcute prin intermediul Mecanismului de Cooperare și Verificare și să analizeze fără întârziere evaluările făcute de Comisia de la Veneția și de Consiliul Europei privind reforma sistemului judiciar, a fost recomandarea Franței. României îi este recomandat să înființeze o instituție independentă pentru protejarea drepturilor copiilor, au susținut delegații Republicii Moldova, Ciprului, Greciei, Senegalului și Sloveniei. Norvegia a recomandat României să intensifice eforturile pentru protejarea persoanelor cu dizabilități prin aprofundarea cooperării cu experții din organizațiile non-guvernamentale și prin derularea unor investigații temeinice unde sunt cazuri de abuz, dar și să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilități și a membrilor minorităților naționale în cadrul sistemului de educație.
România ar trebui să se asigure că actele de discriminare și de violență împotriva persoanelor care aparțin comunității LGBT sau a altor grupuri vulnerabile să fie investigate în mod adecvat și să fie aplicate sancțiuni, a fost recomandarea Austriei. Grecia susține că statul român ar trebui să promoveze toleranța față de membrii comunității LGBT. Irlanda a recomandat României să adopte prevederi legislative care să asigure legalitatea parteneriatelor civile și a căsătoriei între persoanele de același sex.
Propunerile Belgiei și Germaniei vizează măsuri pentru combaterea discursului de ură și a infracțiunilor motivate de ură, iar statul român ar trebui să se asigure că astfel de acte sunt pedepsite conform legii. În plus, mai multe state au recomandat României să intesifice eforturile pentru combaterea discriminărilor în cazul etniei rome.
Ungaria a recomandat Guvernului român să reviziuască curricula și manualele de istorie pentru a asigura diversitatea culturală și pentru a elimina prejudecățile la adresa minorităților naționale. Totodată, Rusia a recomandat ca România să adopte o lege care să pedepsească declarațiile discriminatorii și rasiste făcute în spațiul public împotriva minorităților naționale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.