WSJ. Aliaţii europeni ai SUA, deranjaţi de planul reducerii trupelor - Rusia ar putea reacţiona
Iniţiativa Administraţiei Donald Trump de reducere a trupelor SUA din Germania riscă să afecteze relaţiile cu aliaţi vest-europeni, iar transferul militarilor spre estul Europei va atrage riposta Rusiei, afirmă experţi citaţi de cotidianul The Wall Street Journal.
„Planul arată încă o dată că Administraţia Donald Trump neglijează o sarcină elementară de conducere: implicarea aliaţilor în procesul decizional", afirmă Johann Wadephul, vicepreşedintele grupului Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din Bundestag,
„Toată lumea beneficiază de pe urma coeziunii alianţei, doar Rusia şi China pot beneficia de disensiuni", a subliniat oficialul german.
Decizia preşedintelui Donald Trump de reducere a efectivelor militare din Germania evidenţiază o „disociere completă între tendinţa NATO de impulsionare a statelor membre în sensul consolidării capacităţilor pentru contracararea Rusiei şi realitatea priorităţilor americane", afirmă un diplomat european citat de WSJ. Iar eventualitatea transferării trupelor americane în Polonia sau în alte ţări central ori est-europene riscă să genereze o reacţie simetrică din partea Rusiei, avertizează analistul Victor Olevich, din cadrul Centrului pentru Politici Actuale.
„Posibilitatea mutării trupelor spre est, din Germania în Polonia, va amplifica presiunile asupra frontierelor vestice ale Rusiei şi va atrage măsuri de ripostă vizibile din partea Moscovei", avertizează expertul.
Administraţia Donald Trump intenţionează să reducă semnificativ, conform unor surse de la Washington şi Berlin, numărul militarilor americani din Germania, în contextul disensiunilor cu Guvernul Angela Merkel, existând semnale că trupele ar putea fi transferate spre centrul şi estul Europei. În Germania se află permanent 34.500 de militari americani, dar numărul personalului militar al SUA poate atinge nivelul de 52.000 prin rotaţii ori în timpul exerciţiilor. Potrivit unor surse citate de cotidianul The Wall Street Journal, preşedintele Donald Trump a cerut Pentagonului să retragă 9.500 de militari din Germania, dar surse citate de revista Der Spiegel afirmă că efectivele ar putea fi reduse cu 5.000-15.000 de militari.
Administraţia Donald Trump ar fi ordonat reducerea efectivelor din Germania printr-un memorandum semnat recent de consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională, Robert O'Brien.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.