Trei mașini au fost distruse în urma unui incendiu de amploare, care amenința să cuprindă o întreagă clădire aflată la mai puțin de jumătate de metru de focare, pe strada Cuza Vodă din localitatea Ștei.
Flagrant
Aproape o mie de şoferi au fost testaţi pentru alcool sau droguri - Sute de amenzi, zeci de permise reţinute
Peste 1.700 de persoane au fost legitimate și 944 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul unei ample acțiuni, desfășurată la sfârșit de săptămână, de polițiștii bihoreni, în sistem integrat. Au fost aplicate peste 300 de sancțiuni, au fost reținute 29 de permise de conducere și au fost depistați șoferi sub influența alcoolului sau a drogurilor.
- 16 Octombrie 2023
- Citeste
În 48 de ore, echipajele ISU au intervenit la incendii şi au acordat primul ajutor - Zeci de misiuni
În perioada 14 - 15 octombrie, pompierii militari din cadrul subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au desfășurat 58 de misiuni, din care, șapte intervenții pentru stingerea incendiilor și 51 de misiuni ale echipajelor SMURD, pentru acordarea primului ajutor calificat și asistenței medicale de urgență.
- 16 Octombrie 2023
- Citeste
Flash Rutier - Amenzi pe drumurile publice
Aproape 140 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, au fost sancționați joi de polițiștii rutieri. 74 dintre aceștia nu purtau centura de siguranță.
- 13 Octombrie 2023
- Citeste
O tânără de 18 ani a fost răpită de fostul concubin - Arestați pentru lipsire de libertate
Doi tineri au fost arestați preventiv pentru lipsire de libertate după ce au luat cu forța o tânără de 18 ani, fosta concubină a unuia dintre ei, pe care au urcat-o într-o mașină și au transportat-o din Tinca până în Talpoș, acolo unde au fost prinși de polițiști.
- 12 Octombrie 2023
- Citeste
Cauzele accidentului cu doi morţi de lângă Salonta - O depăşire efectuată de tânărul de 23 de ani
Primele cercetări efectuate de poliţişti arată că accidentul cu doi morţi, produs, miercuri, la ieşirea din Salonta, a avut drept cauză o depăşire efectuată de şoferul de 23 de ani. După impact, cele două maşini implicate s-au izbit, fiecare, de câte un copac.
- 12 Octombrie 2023
- Citeste
Un bărbat a fost reținut după ce a primit aproape zece mii de euro - Șpagă pentru angajarea la SRI
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reținut pentru trafic de influență după ce s-a prezentat ca fiind angajat în cadrul SRI și i-a promis celui care l-a denunțat că, în schimbul a zece mii de euro, îl va ajuta să se angajeze în cadrul instituției.
- 12 Octombrie 2023
- Citeste
Doi bărbați, găsiți de salvatori în stop cardio-respirator, nu au mai putut fi salvați - Accident mortal la ieșirea din Salonta
Un grav accident de circulație s-a produs, miercuri, pe DN79, fiind implicate două autoturisme. Cinci persoane au avut nevoie de ajutor, două fiind găsite de salvatori în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, cele două victime au fost declarate decedate.
- 11 Octombrie 2023
- Citeste
Dosare penale pe numele mai multor conducători auto băuţi sau drogaţi - Şoferi reţinuţi
Doi şoferi au fost reţinuţi de poliţiştii rutieri după ce au fost prinşi că s-au urcat băuţi la volan. Unul dintre ei a fost implicat într-un accident rutier, soldat, din fericire, fără victime.
- 09 Octombrie 2023
- Citeste
Aproape patru sute de poliţişti şi jandarmi au acţionat pe şosele, la sfârşit de săptămână - Razii pe drumurile din Bihor
Peste 1.800 de persoane au fost legitimate și 1.304 conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul unei ample acțiuni, desfășurată la sfârșit de săptămână, de polițiștii bihoreni, în sistem integrat. Au fost aplicate 354 de sancțiuni, au fost reținute 60 de permise de conducere și au fost depistați șoferi sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis, doi dintre aceștia fiind reținuți de polițiști.
- 09 Octombrie 2023
- Citeste


