Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea i-au prins în flagrant, vineri, pe psihologul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi pe un agent din cadrul SIPI Bihor, în timp ce primeau 7.000 de euro şpagă.
Flagrant
Lemne fără acte sau tăiate ilegal, confiscate
Mai mulţi bihoreni au fost prinşi de poliţişti, miercuri, fie în timp ce transportau lemne de foc fără acte fie chiar în timp ce tăiau ilegal arbori nemarcaţi. Unul dintre ei s-a ales cu dosar penal, iar ceilalţi cu amenzi, tot materialul lemnos fiind confiscat.
- 25 Octombrie 2013
- Citeste
Accident mortal în Arpăşel
Un bihorean, în vârstă de 42 de ani şi-a pierdut viaţa, joi, după ce maşina pe care o conducea a pătruns pe contrasens şi a intrat frontal într-o autoutilitară.
- 25 Octombrie 2013
- Citeste

Liviu Luca adus cu mandat în cazul unei delapidări de 12 milioane euro - Mega-dosar de corupţie
Liviu Luca a fost adus ieri cu mandat la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat, alături de Sorin Ovidiu Vîntu şi alte nouă persoane, pentru spălare de bani şi delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prejudiciul fiind estimat la 12 milioane de euro.
- 25 Octombrie 2013
- Citeste

Criminalul vâna ilegal, fiind surprins de victimă şi pozat - Braconierul ucigaş, 15 ani
Orădeanul care în luna martie a acestui an a împuşcat în cap un tânăr de 27 de ani care îl surprinsese la braconat a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Bihor la 15 ani de închisoare cu executare pentru omor calificat.
- 22 Octombrie 2013
- Citeste
Depistat în Borş - Certificat de înmatriculare ucrainean fals
Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Oradea au depistat în P.T.F. Borş un cetăţean român care a prezentat la controlul specific un certificat de înmatriculare ucrainean fals.
- 18 Octombrie 2013
- Citeste
Poliţistul arestat săptămâna trecută şi-a primit deja sentinţa - Condamnat în timp record
Mihai Dan Pantea, poliţistul din Valea lui Mihai prins în flagrant săptămâna trecută în timp ce lua şpagă de la un şofer, a fost reţinut, arestat, trimis în judecată şi condamnat în timp record.
- 17 Octombrie 2013
- Citeste
85 de pietoni amendaţi într-o singură zi
Nu mai puţin de 85 de pietoni au fost amendaţi, marţi, după ce au fost surprinşi de echipajele Poliţiei Rutiere în timp ce traversau neregulamentar. Nici şoferii nu au scăpat de sancţiuni, 11 dintre ei rămânând fără permise de conducere.
- 16 Octombrie 2013
- Citeste
Aproape 80 de pietoni amendaţi pentru traversări neregulamentare
Peste 70 de pietoni au fost surprinşi în timp ce traversau neregulamentar şi au fost sancţionaţi de poliţiştii rutieri la început de săptămână.
- 15 Octombrie 2013
- Citeste
Flash rutier
- 14 Octombrie 2013
- Citeste
Crişana Digitală

