Doi bihoreni din comuna Gepiu, un tânăr în vârstă de 23 de ani şi un altul de 33, au fost reţinuţi joi şi ar putea ajunge în arest preventiv după ce au intrat într-o gospodărie din Sântandrei şi au furat inclusiv maşina aflată în curte.
Flagrant
Procurorii DIICOT au descins, ieri, în zece locaţii - Percheziţii la falsificatori de carduri
Procurorii DIICOT Oradea împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au efectuat, ieri, zece percheziţii domiciliare, vizat fiind un grup infracţionalizat specializat în falsificarea de carduri.
- 18 Iunie 2015
- Citeste
Primarul suspendat al Beiuşului a scăpat de arestul la domiciliu - Adrian Domocoş, sub control judiciar
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis contestaţia primarului suspendat al municipiului Beiuş, Adrian Domocoş, cu privire la măsura preventivă dispusă în cazul său.
- 18 Iunie 2015
- Citeste
Sume şocante de bani descoperite la percheziţii. Medici şi asistenţi arestaţi - Doctori în meseria Şpagă
Cinci medici şi cinci asistenţi, membri ai Serviciului de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă Bihor, au fost arestaţi, ieri, pentru 30 de zile.
- 18 Iunie 2015
- Citeste
Kiss şi Rus sunt acuzaţi de DNA Oradea de corupţie - Cu averea sub sechestru
Procurorii DNA Oradea au dispus punerea sub sechestru asigurator a averilor vicepreşedintelui CJ Bihor, Kiss Alexandru, şi a patronului Grupului Selina, Beniamin Rus, cei doi fiind anchetaţi sub control judiciar pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi spălare de bani.
- 15 Iunie 2015
- Citeste
Mormântul părintelui Arsenie Boca a fost profanat
Măicuţele de la mănăstirea Prislop au sesizat sâmbătă dimineaţă poliţia după ce au văzut grozăvia. Mormântul părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop a fost profanat în noaptea de vineri spre sâmbătă de un bărbat de 45 de ani care a fost ulterior reţinut de poliţiştii din oraşul Haţeg.
- 13 Iunie 2015
- Citeste
Somogyi Ludovic a fost condamnat la un an şi două luni cu suspendare - Paleul rămâne fără primar
Primarul comunei Paleu, Somogyi Ludovic, condamnat la un an şi două luni de închisoare cu suspendare, a rămas fără funcţia de edil, Prefectura Bihor anunţând ieri că mandatul acestuia a încetat de drept ca urmare a deciziilor instanţelor în ceea ce îl priveşte.
- 11 Iunie 2015
- Citeste
Analiză Stratfor: scandalul de corupţie ameninţă stabilitatea politică - Corupţia trebuie eradicată, cu orice risc
România se confruntă cu o criză politică, conflictul dintre susţinătorii şi opozanţii premierului Ponta, suspectat de evaziune, spălare de bani şi conflict de interese, putând slăbi Legislativul, însă criza nu este susceptibilă să modifice priorităţile de politică externă, comentează Stratfor.
- 10 Iunie 2015
- Citeste
Descinderile au vizat o grupare acuzată de evaziune fiscală - Percheziţii în Bihor
Poliţiştii bihoreni de investigare a criminalităţii economice au efectuat, ieri, şapte percheziţii la sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele a trei persoane bănuite că au prejudiciat bugetul de stat cu peste 750.000 euro, prin evaziune fiscală.
- 10 Iunie 2015
- Citeste
Solicitarea DNA respinsă în plenul Camerei - Victor Ponta protejat de urmărirea penală
Deputații au respins, ieri, în plenul Camerei, solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale a premierului Victor Ponta, și pentru conflict de interese, votul fiind 231 "pentru" respingerea urmăririi penale și 120 "împotrivă".
- 09 Iunie 2015
- Citeste


