A ajuns la spital după ce un conducător auto a efectuat o depășire ilegală și a dispărut - Șofer căutat de polițiști
Polițiștii rutieri desfășoară cercetări în vederea identificării unei persoane care, marți, a produs un accident rutier pe DN 76 și a fugit. Șoferul căutat a depășit două autoturisme, pe linie continuă, intrând în plin într-o mașină care circula, regulamentar, pe contrasens.
Potrivit comisarului șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, marți, la ora 19.06, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit prin 112 că, pe DN 76, în afara localității Sâmbăta, s-a produs un accident rutier, iar unul dintre conducătorii auto implicați a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției. „Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, o persoană, în timp ce conducea un autoturism, pe direcția Oradea – Beiuș, în afara localității Sâmbăta, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară a două autoturisme care se deplasau în aceeași direcție, încălcând marcajul longitudinal simplu continuu și ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 28 de ani, din comuna Rieni, iar apoi a părăsit locul accidentului rutier, fără încuviințarea poliției”, a precizat Alina Fărcuța. În urma accidentului rutier, bărbatul de 28 de ani a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. Rezultatele testării bărbatului de 28 de ani, care conducea cel de-al doilea autoturism, cu aparatul etilotest, au relevat faptul că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Beiuș, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, pentru identificarea persoanei care a condus autoturismul, stabilirea exactă a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale în consecință.
Recomandări ale polițiștilor rutieri
În situația în care sunt implicați în evenimente rutiere din care au rezultat vătămări corporale, chiar dacă rănirile sunt ușoare, în conformitate cu prevederile art. 338 din Codul Penal, conducătorii auto au obligația de a nu părăsi locul accidentului fără încuvințarea polițiștilor. Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliției, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, ori fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Pentru a nu vă expune riscurilor, chiar dacă victima părăseşte locul faptei, anunţați imediat evenimentul la numărul unic de urgență 112 și la cea mai apropiată unitate de poliţie. Potrivit prevederilor legale, în cazul în care în urma unui accident de circulație a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane, conducătorul auto este obligat: să ia măsuri de anunțare imediată a poliției, să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului, să nu părăsească locul faptei. În plus, conducătorul auto ori persoana care are cunoștință de producerea unui astfel de accident este obligată să anunțe de îndată Poliția și să apeleze numărul național unic pentru apeluri de urgență 112.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.