Bombă în învăţământul preuniversitar bihorean. Directorul Colegiului Tehnic "Andrei Şaguna" din Oradea a fost arestat ieri pentru 30 de zile pentru fapte de corupţie. El a fost acuzat de procurori că a primit bani și produse de la jurista-şefă a Universităţii Oradea, Ramona Bacter, fost jurist al Inspectoratului Școlar, pentru ca anumiți elevi să promoveze anul școlar.

Ordonanţa prin care procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus urmărirea penală a lui Răzvan Vonea pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu, cumpărare de influenţă, luare şi dare de mită scoate la iveală modul în care directorul îşi ajuta apropiaţii, rezolvând, contra-cost, de la promovări ale unor elevi care nu frecventau cursurile la obţinerea unor note mari la examenele de inspecţie, Vonea fiind acuzat inclusiv de încercarea de fraudare a examenului de Bacalaureat.

Bani, whisky şi cafea

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au anunţat, ieri, că împotriva lui Răzvan Vonea, directorul Colegiului "Andrei Şaguna", a fost începută urmărirea penală pentru trafic de influenţă, luare de mită, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu şi dare de mită. Potrivit anchetatorilor, la începutul anului 2014, Vonea a primit de la Ramona Bacter, şefa serviciului juridic în cadrul Universităţii Oradea, suma de 100 de euro şi diferite produse, o sticlă de whisky şi un pachet de cafea, "lăsând-o să creadă că are influenţă asupra profesorului Benţe din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice Oradea şi că îşi va exercita influenţa asupra profesorului şi că îl va determina să o promoveze pe sora ei, Teodora Iulia Hanciu, la examenul de la disciplina pe care profesorul o predă", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Tot Vonea, în luna februarie 2014, în calitate de director al Colegiului Tehnic "Andrei Şaguna" Oradea, a primit de la aceeaşi Ramona Bacter suma de 100 de euro în scopul promovării elevului Aurel Bodea a semestrului I al anului şcolar 2013 - 2014, în condiţiile în care acesta nu frecventase cursurile instituţiei de învăţământ şi nici nu a fost evaluat la nicio disciplină.

Influenţe la BAC

Acuzaţiile procurorilor împotriva directorului nu se opresc aici. Potrivit anchetatorilor, directorul a încercat să rezolve şi componenţa comisiei de examinare la Bacalaureat. Concret, în aprilie 2014, Vonea i-a oferit tot Ramonei Bacter, 5.000 de euro "în scopul ca aceasta să îşi exercite influenţa asupra unui funcţionar din Ministerul Educaţiei cu atribuţii în desemnarea preşedinţilor la examenul de bacalaureat în vederea numirii sale drept preşedinte la centrul de examinare "Mihai Viteazul" Oradea la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie 2014". Vonea urmărea ca Bacter să fie numită preşedintele comisiei pentru ca mai apoi femeia să ajute un alt "protejat" de-al lui. "Să ajute o cunoştinţă de-a sa, elevul Popa Paul Beniamin, fiul numitului P.P., cu privire la care suspectul i-a comunicat numitei Bacter Ramona că se află în relaţii apropiate şi că este fiul unui mare constructor ce deţine blocuri de locuinţe în cartierul Nufărul din Oradea, respectiv în Viena, să promoveze examenul de bacalaureat, în contextul în care elevul nu învaţă, iar metoda de fraudare a examenului de bacalaureat să o constituie bileţelul dus la centrul de evaluare", se mai arată în comunicatul procurorilor.

Şpagă şi de la profesori

Răzvan Vonea mai este acuzat şi de abuz în serviciu după ce anchetatorii au stabilit că acesta şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prin promovarea unor elevi ai unităţii de învăţământ fără ca aceştia să frecventeze cursurile şi fără să fie evaluaţi la nicio disciplină. "Fie le impunea profesorilor şi diriginţilor din cadrul acelei unităţi de învăţământ încheierea situaţiei şcolare a tuturor elevilor, fie se întâlnea cu elevii pentru a le preda subiectele de teză, după care prelua tezele gata întocmite pentru ca, în cazul unor eventuale verificări, să apară scrisul lor", arată procurorii. Tot conform anchetatorilor, Vonea nu doar a primit mită, ci a şi dat. "În data de 26.05.2014 i-a dat numitei Tiurbe Verghelia, preşedinta comisiei de la examenul de grad, suma de 100 de euro pentru obţinerea unei note mari de către numita Negruţiu Dora Lucia la inspecţia de gradul I pe care aceasta urma să o susţină în data de 29.05.2014. În data de 26.05.2014 i-a dat numitei Secară Oana, preşedinta comisiei de la examenul de grad, suma de 300 de lei pentru obţinerea unei note mari de către numita Negruţiu Dora Lucia la inspecţia de gradul I pe care aceasta urma să o susţină în data de 29.05.2014", specifică procurorii. Răzvan Vonea a fost reţinut pentru 24 de ore luni seara, ieri fiind prezentat Tribunalului Bihor care a dispus arestarea sa pentru 30 de zile. Până în prezent, Ramona Bacter, şefa Serviciului Juridic al Universităţii, nu a fost pusă oficial sub învinuire. Până în 2012, aceasta a fost şefa Serviciului Juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, presa locală relatând la acea vreme că încasa sume de bani aferente unor proiecte cu fonduri europene la care, în realitate, lucrau alţi colegi ai acesteia. Vonea este al doilea director al Colegiului Tehnic "Andrei Şaguna" care ajunge în atenţia procurorilor pentru nereguli la bacalaureat. În luna ianuarie, fosta directoare Antiana Man a devenit suspectă într-un alt dosar, deschis de procurorii Parchetului Bihor sub motivul că la bacalaureatul din 2013 i-ar fi obligat pe profesori să falsifice situaţii şcolare ale elevilor, pentru ca aceştia să se poată înscrie la examen, iar colegiul să devină centru de examinare. De asemenea, directoarea este cercetată şi pentru că ar fi atribuit în condiţii nelegale un contract de dotare cu echipamente în valoare de 200.000 de lei şi-ar fi însuşit şase telefoane de serviciu de tip smartphone şi ar fi dispus efectuarea unor plăţi de 50.000 lei pentru lucrări neexecutate.