Accident pe DN1 - Șase persoane, printre care un copil de opt ani, au fost implicate
Un accident rutier s-a produs, joi dimineața, pe DN1, în coliziune fiind implicate șase persoane care circulau într-o dubă de transport persoane și una de transport marfă.
Potrivit informațiilor transmise de lt. Col. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, în dimineața zilei de joi, 20 iulie a.c., pompierii militari aleșdeni au intervenit pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe DN1, pe raza localității bihorene Cornițel, eveniment în care au fost implicate șase persoane, din care patru aflate într-o dubă de transport persoane și două, într-o dubă de transport marfă.
„Apelul prin 112 a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 08.10, la fața locului fiind mobilizate în cel mai scurt timp, echipajele Stației de Pompieri Aleșd, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD tip B2 a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, a precizat Camelia Roșca. Toate cele șase persoane, cinci adulți și un minor, implicate în accident au fost evaluate, iar trei dintre acestea au fost asistate medical la fața locului, fiind transportate ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor (copilul, în vârstă de 8 ani, cu un traumatism și contuzii, respectiv doi adulți, cu răni ușoare).
Foto: alesdonline.ro, ISU Crișana
Comentarii
Nu există nici un comentariu.