În perioada 5-6 decembrie 2009, componenta comercială a Poliţiei Comunitare a municipiului Oradea a verificat cluburile şi barurile de noapte, ca urmare a numeroaselor sesizări primite la numărul de telefon 0259/969 din partea cetăţenilor, care reclamau disconfortul creat de muzica şi gălăgia din aceste localuri.

Agenţii au desfăşurat această acţiune împreună cu echipa de intervenţie şi inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică, având asupra lor dispozitive de detectare a zgomotelor. S-au constatat nereguli în cazul a două cluburi, nivelul de zgomot fiind mult peste limita maximă admisă de lege. În acest caz, agenţii au aplicat sancţiuni contravenţionale şi au propus suspendarea activităţii pe o perioadă de 30 de zile. Astfel, la Clubul Mondo, situat pe str. Traian Moşoiu nr. 19, ca urmare a două sesizări venite din partea locatarilor, agenţii Poliţiei Comunitare, împreună cu reprezentantul DSP, au constatat că nivelul de zgomot în imobilele învecinate, la ora 1.00 şi la ora 2.30, era de 41 decibeli, mult peste nivelul maxim admis de lege (25 decibeli). Ca urmare, a fost aplicată o sancţiune contravenţională de 500 lei, dar, întrucât locatarii au fost deranjaţi în continuare, s-a dispus înaintarea unei propuneri pentru suspendarea activităţii pe o perioadă de 30 de zile. La Clubul Light, din Piaţa Unirii, ca urmare a sesizărilor primite s-a măsurat nivelul de zgomot în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.14, iar sonometrul indica un nivel de zgomot de 37 decibeli, mult peste limita admisă. Şi în acest caz s-a aplicat o sancţiune contravenţională de 500 lei. Pentru că şi acest club a fost reclamat în repetate rânduri de către locatarii din vecinătate, a fost propusă suspendarea activităţii clubului pe o perioadă de 30 de zile.