Bărbat găsit decedat într-un canal colector
Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost găsit decedat, într-un canal colector din localitatea Butani. El fusese dat dispărut de către familie.
Potrivit comisarului șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, miercuri, 17 mai a.c., polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de pompieri bihoreni și voluntari, au efectuat cercetări pentru găsirea unui bărbat de 60 de ani, din localitatea Butani, județul Bihor, care plecase voluntar de la domiciliu la 13 mai a.c., fără a mai reveni, dispariție cu privire la care Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat în cursul serii de marți, 16 mai a.c. Astfel, în jurul orei 11.30, bărbatul de 60 de ani a fost găsit, din nefericire, decedat, în apele canalului de fugă de la ieșirea din localitatea Butani. Cauza exactă a decesului urmează a fi stabilită în urma efectuării necropsiei. În prezent, nu există suspiciunea că bărbatul ar fi fost victima vreunei infracțiuni. Polițiștii bihoreni continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care s-a produs decesul.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.