Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost salvat de pompierii militari bihoreni după ce a căzut într-o fântână cu o adâncime de aproximativ cinci metri, aflată pe marginea unui drum din localitatea Parhida, comuna Tămășeu.

Incidentul a fost semnalat în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, vineri după-amiază, în jurul orei 18.40, iar la locul indicat de apelantul numărului unic 112 au fost mobilizați operativ un echipaj de salvare din medii ostile vieții din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea și echipajul de pompieri paramedici al Stației Săcueni.

„După evaluarea situației, doi salvatori au coborât în fântână cu ajutorul scării culisabile, au imobilizat victima și au evacuat-o în siguranță, folosind targa din dotare”, a precizat lt. Col. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor. Bărbatul a fost preluat de echipajul de pompieri paramedici, care l-a evaluat, i-a acordat primul ajutor calificat și l-a transportat ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor.