Bărbatul a fost descoperit mort, în zona unei cazarme dezafectate - Bihorean dat dispărut, găsit decedat
Un bărbat în vârstă de 67 de ani, din Nojorid, dat dispărut de familie, duminică, după ce a plecat de acasă şi nu s-a mai întors, a fost găsit decedat.
Potrivit informaţiilor transmise de IPJ Bihor, la data de 11 august, la ora 23.30, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au fost sesizați de familia unui bărbat de 67 de ani, din localitatea Nojorid, Viorel Chifor, că acesta a plecat voluntar de la domiciliu, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 12.00, și nu a mai revenit. Poliţiştii au transmis semnalmentele bărbatului şi detalii privind îmbrăcămintea pe care acesta o purta, solicitând sprijin polpulaţiei în vederea găsirii acestuia. Ulterior, IPJ Bihor a transmis că bărbatul a fost găsit, din nefericire, decedat. „La data de 12 august a.c., polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat cercetările și căutările pentru găsirea unui bărbat de 67 de ani, din localitatea Nojorid, care plecase voluntar, de la domiciliu, la data de 11 august a.c., în jurul orei 12.00, fără a mai reveni, aspecte cu privire la care Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat la data de 11 august a.c., la ora 23.30. Astfel, în jurul orei 10.00, bărbatul de 67 de ani a fost găsit, din nefericire, decedat, în zona unei cazemate dezafectate din apropierea localității Nojorid”, a transmis IPJ Bihor. Cauza exactă a decesului urmează a fi stabilită în urma efectuării necropsiei. Polițiștii au mai anunţat că vor continua cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.