Bărbatul a încercat să iasă din ţară cu paşaportul altei persoane - Pakistanez oprit la frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Săcuieni au depistat un bărbat din Pakistan care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat, folosind un document de identitate care aparţinea altei persoane.
La Punctul de Trecere a Frontierei Săcueni s-a prezentat, luni, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, călătorind ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, un bărbat care s-a legitimat cu un pașaport eliberat de autoritățile din Marea Britanie. Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări. În urma verificărilor, asupra persoanei a fost găsit un pașaport cu datele reale, astfel s-a stabilit că persoana în cauză este cetățean din Pakistan, care a intrat legal în ţara noastră în baza documentelor personale. Poliţiştii au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.