La trei zile după ce a plecat de acasă, femeia din Telechiu, de 55 de ani, a fost găsită fără viață. Cauza exactă a decesului urmează a fi stabilită în urma efectuării necropsiei.

 

La data de 25 octombrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat cercetările și căutările pentru găsirea unei femei de 55 de ani, din localitatea Telechiu, care plecase voluntar, de la domiciliu, la data de 22 octombrie 2024, în jurul orei 11.20, fără a mai reveni, aspecte cu privire la care Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat la data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 22.15 (caz mediatizat).

Astfel, în jurul orei 12.10, polițiștii Secție nr.7 de Poliție Rurală Tileagd, împreună cu polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Aleșd, alături de familie și voluntari, au găsit-o pe femeia de 55 de ani, din nefericire, decedată, într-o zonă cu vegetație densă, greu accesibilă, din proximitatea localității Telechiu, județul Bihor.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.