Cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte - Conflict sfârșit tragic în Lugașu de Sus
Un bărbat este cercetat, sub control judiciar, de procurorii bihoreni, după ce a lovit un alt bărbat, care, în urma loviturilor suferite la nivelul capului, în cadere, a decedat. Anchetatorii au reținut că suspectul a fost provocat și amenințat de victimă.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au transmis că, în data de 3 ianuarie 2023, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul V.F., în vârstă de 18 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte în condiţiile stării de provocare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 195 din Codul penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a din Codul penal.
„Din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt: în data de 3 ianuarie 2023, în jurul orei 00.15, în timp ce se afla pe DC 168, în comuna Lugaşu de Jos, sat Lugaşu de Sus, inculpatul V.F. i-a aplicat victimei L.A. (în vârstă de 47 de ani) o lovitură cu pumnul în zona feţei în urma căreia victima s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă a DC 168, lovindu-se puternic în zona occipitală de asfalt, fapt ce i-a cauzat insuficienţă cardiorespiratorie acută, consecinţă a fracturii craniene cu hemoragie şi contuzie meningo-cerebrală, leziuni ce au condus la decesul victimei”, se arată în comunicatul Parchetului. Procurorii mai arată că agresarea victimei de către inculpat a avut loc sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de acţiunile provocatoare ale victimei L.A., care a adresat injurii repetate inculpatului şi membrilor familiei acestuia, aducând în acest mod atingere gravă demnităţii persoanei şi de ameninţarea inculpatului de către victimă cu acte de violenţă prin manevrarea de către acesta din urmă a unui obiect contondent dur (hamfău metalic). Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a fost dispusă măsura controlului judiciar faţă de inculpatul V.F. pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 3 ianuarie 2023. La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor - Serviciul de Investigaţii Criminale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.