O femeie este cercetată sub control judiciar pentru rele tratamente aplicate minorului după ce și-a lăsat copilul de 13 ani singur, timp de două săptămâni, și a plecat în străinătate, l-a lovit în mai multe rânduri și l-a agresat verbal. În luna aprilie, minorul a fost obligat să doarmă în curtea casei, să își facă foc în exterior pentru a se încălzi, mama lui refuzând inclusiv să îi ofere hrană și apă. Femeia, Mihaela Catița Grama, a fost reținută pentru 24 de ore, iar procurorii au solicitat arestarea preventivă a acesteia, propunere respinsă de Judecătoria Beiuș. 

 

Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, în data de 11 mai, Judecătoria Beiuş a respins propunerea procurorilor şi a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de o inculpată, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

„S-a reţinut că inculpata G.M.C., în calitate de mamă a minorului M.P.A., născut la data de 17.10.2011, pe care îl are în grijă și ocrotire, i-a pus în primejdie dezvoltarea intelectuală, fizică și morală prin rele tratamente aplicate minorului”, arată procurorii. Potrivit anchetatorilor, Mihaela Catița Grama și-a abuzat fizic și verbal copilul în mai multe rânduri, l-a lăsat două săptămâni singur și ea a plecat în străinătate, existând situații în care băiatul nu a primit nici mâncare sau apă.

 „În perioada 15-30.09.2025, G.M.C. a lăsat-o pe persoana vătămată minoră în vârstă de 13 ani la acel moment, singură și nesupravegheată la adresa din municipiul Beiuș, (…) lăsându-i bani pentru a se descurca. În acest sens, minorul M.P.A. a fost nevoit să se gospodărească și să-și gătească singur, fără a merge la școală, iar în această perioadă, mama sa a fost plecată în străinătate”, se arată în comunicatul procurorilor. În perioada anilor 2025-2026, fără a se putea preciza data cu exactitate, femeia a fost violentă fizic și verbal cu fiul ei, copilul fiind înjurat și lovit în mod repetat, cu o limbă de pantofi, cu palma și pumnul în diferite zone ale corpului. La sfârșitul lunii aprilie a acestui an, copilul a fost obligat să doarmă în curtea casei, să își facă un foc pentru a se încălzi și să își caute prin gospodărie obiecte cu care să se învelească.

„În noaptea de 26/27.04.2026, la adresa din comuna Lazuri de Beiuș, sat Cusuiuș, nr. ..., jud. Bihor, l-a obligat și i-a impus persoanei vătămate minore M.P.A să doarmă afară, învelindu-se /acoperindu-se cu un sac de dormit, fiind nevoit să-și facă foc în exteriorul casei pentru a se încălzi, iar ulterior, G.M.C i-a luat sacul de dormit și s-a întors în casă. În acest sens, persoana vătămată a fost nevoită să-și facă și să-și întrețină focul în exteriorul imobilului. De asemenea, minorul a fost nevoit să-și caute alte învelișuri prin gospodărie (un covor pentru a-l folosi pe post de saltea și o pătură pentru a se înveli)”, mai arată anchetatorii.

 După o noapte petrecută afară, copilul a intrat în casă forțând o ușă în timp ce mama lui plecase de acasă fără să îi permită să intre în imobil.

„La data de 27.04.2026, minorul a intrat în casă forțând ușa de acces a dependinței interioare ca urmare a asigurării ușii cu cheia de către G.M.C., s-a băgat sub plapumă pentru a se încălzi, iar ulterior, la revenirea la locuință, inculpata l-a lovit cu o bâtă/un par fără a se observa urme de violență pe corpul persoanei vătămate. Urmare a celor întâmplate, în perioada 26-27.04.2026, minorul M.P.A. nu a putut să meargă la școală din cauza oboselii fizice și psihice. În zilele de 26-27.04.2026, la adresa din com. Lazuri de Beiuș, sat Cusuiuș, G.M.C. a refuzat să-i dea mâncare și apă minorului M.P.A”, au mai transmis anchetatorii.

 Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, procurorii solicitând arestarea ei preventivă. Judecătoria Beiuș a respins propunerea și nu au trimis-o în spatele gratiilor, luând împotriva acesteia măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile. Potrivit minutei publicate pe portalul instanței din Beiuș, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemată; să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie şi comunicat sau de câte ori este chemată. Femeia mai are obligația să nu depăşească limita teritorială a județului Bihor decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar și să nu comunice în mod direct sau indirect, pe nicio cale, cu minorul.  

(Fotografie cu titlu ilustrativ)