Doi tineri, aflaţi sub influenţa unor substanţe, implicaţi în accidente rutiere - Şoferi drogaţi, după gratii
Doi tineri au fost reținuţi de polițiști, după ce au fost implicaţi în două evenimente rutiere fără victime, după ce ar fi consumat substanțe psihoactive.
Potrivit informaţiilor transmise de IPJ Bihor, la data de 14 ianuarie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr de 23 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive.
La data de 14 ianuarie, în jurul orei 13.00, acesta a fost depistat în trafic de polițiștii rutieri, după ce, în timp ce conducea un autoturism pe strada Coriolan Hora din municipiul Oradea, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi acroșat un indicator rutier. Evenimentul rutier a fost unul fără victime. În urma testării preliminare a tânărului de 23 de ani, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
De asemenea, la data de 12 ianuarie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Salonta au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr de 26 de ani, din comuna Tulca, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive. În cursul aceleiași zile, în jurul orei 16.27, acesta a fost depistat în trafic de polițiștii rutieri salontani, după ce, în timp ce conducea un autoturism pe strada Batthyány Lajos din municipiul Salonta, la schimbarea direcției de mers prin viraj la stânga, nu s-ar fi asigurat din spate, fiind acroșat de un autoturism care se afla în depășirea sa regulamentară.
Evenimentul rutier a fost unul fără victime. În urma testării preliminare a tânărului de 26 de ani, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Polițiștii Biroului Rutier Salonta continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.