O femeie și un bărbat au fost arestați, iar o altă femeie a fost plasată sub control judiciar după ce ar fi exploatat sexual o minoră în vârstă de 15 ani, pe care au obligat-o să practice prostituția.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul de Combaterea Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracțională a două femei, de 23 și 26 de ani, și a unui bărbat, de 25 de ani, cercetați pentru trafic de minori.

 „Din probele administrate a rezultat că, în perioada ianuarie - februarie 2025, bărbatul cercetat, împreună cu femeia, de 26 de ani, ar fi recrutat o victimă minoră (15 ani) în scopul obținerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acesteia”, a transmis comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Potrivit anchetatorilor, adolescentă ar fi fost transportată și adăpostită în localitatea Chiajna, în locuința femeii de 23 de ani, cercetată în cauză, și ulterior, într-o locație, din municipiul Târgoviște, unde ar fi fost obligată, prin acte de constrângere fizică și psihică, să practice prostituția. Sumele de bani obținute din activitatea infracțională ar fi fost însușite de către persoanele cercetate. În urma celor 4 percheziții domiciliare efectuate la data de 15 mai 2025, de către polițiști, împreună cu procurori, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă. În zilele de 16 și 19 mai 2025, procurorii au dispus reținerea celor 3 persoane cercetate în cauză. Ulterior, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor au dispus arestarea preventivă a femeii de 26 de ani și a bărbatului de 25 de ani, pentru 30 de zile. Față de cealaltă femeie, de 23 de ani, procurorii au luat măsura controlului judiciar. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor serviciilor de combaterea criminalității organizate Dâmbovița și Ilfov, jandarmilor Inspectoratelor de jandarmi județene Bihor și Dâmbovița și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.