Poveşti ce nu trebuie uitate Era o dimineaţă obişnuită de primăvară, tulburată de un dute-vino continuu al autoturismelor, de zgomotul sacadat al tramvaielor, cu roţile de fier izbind, ritmic, şinele lustruite de atâta frecare... O femeie se îndrepta spre staţia de autobuz de pe B-dul Dacia, vizavi de Oficiul Poştal 9. La fel ca în fiecare dimineaţă, era atentă la maşini, temătoare să nu fie luată prin surprindere de vreun bolid scăpat de sub control. A început să treacă pe marcajul pietonal, pentru că nu era obişnuită să traverseze strada în fugă, credea că este un loc sigur şi că nimic rău nu i se poate întâmpla. Acasă, soţul şi fiica Floarei Coroian îşi vedeau fiecare de treaba lui, nebănuind durerea imensă care-i va cuprinde, peste doar câteva clipe... Sub influenţa alcoolului, la ieşirea din tură Ioan Opriş era lucrător al Poliţiei de Frontieră Bihor şi se întorcea, în acea dimineaţă fatidică de 25 martie 2003, din tura de noapte, de la locul de muncă. Era prima lui zi de muncă în Sectorul Borş, fiind angajat, în sistemul Poliţiei de Frontieră, de mai bine de 10 ani. A consumat băuturi alcoolice la un restaurant situat în incinta unei staţii PECO întâlnite în drum şi, cu toate acestea, şi-a continuat drumul spre Oradea. Iată cum sunt descrise faptele petrecute în acea dimineaţă, în chiar cuprinsul motivării sentinţei penale prin care fostul poliţist a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă: "(...) inculpatul a consumat cantitatea de 250 ml de votcă, după care s-a deplasat cu autoturismul personal, marca Volkswagen Passat, cu nr. BH-73-NEO, spre domiciliul său din municipiul Oradea. La intrarea în oraş, a circulat cu viteză excesivă, respectiv cu circa 120 km/oră, iar după ce a trecut pe sub podul CFR s-a apropiat de trecerea de pietoni situată pe B-dul Dacia, la circa 300-400 de metri de podul respectiv, semnalizată cu indicatorul ?trecere pentru pietoni?. La circa 20-30 de metri de respectiva trecere, fără a reduce viteza, inculpatul a perceput-o vizual pe victima Coroian Floare, care se afla pe marcaj, pe banda a doua, în traversarea şoselei. În acel moment, respectiv în jurul orei 7,30, acesta a acţionat sistemul de frânare al vehiculului dar, datorită vitezei mari, a stării de oboseală accentuată de consumul de alcool, nu a mai putut evita impactul(...)". În urma acestuia, femeia în vârstă de 52 de ani şi-a pierdut viaţa. Certificatul medico-legal atestă moartea ei violentă, datorată politraumatismului cu fracturi multiple şi rupturi de organe, însoţite de hemoragie internă şi externă. Când alcoolemia de 1,25 la mie se reduce, din pix, la "0,50 -0,70 grame la mie" Imediat după producerea tragicului accident, un echipaj al Poliţiei Rutiere s-a deplasat la faţa locului şi au fost demarate cercetări penale, dată fiind moartea victimei. Potrivit raportului Serviciului de Medicină Legală cu nr. 449-450/25.03.2003, a rezultat o alcoolemie de 1,25 grame la mie în sânge, stabilită în urma recoltării probelor biologice la ora 8,15, respectiv 9,15, adică la un sfert de oră după producerea accidentului! Viteza mare de deplasare este confirmată, şi ea, de raportul tehnic, în care se arată că urmele de frânare aveau o lungime de 50 de metri! Alcoolemia, în aerul expirat, testat de poliţişti în acea dimineaţă, a fost de 0,83 mg/l! În timpul judecăţii, Opriş a cerut recalcularea alcoolemiei la ora 7,35 - ora producerii accidentului. Au fost întocmite trei rapoarte: primul, la Serviciul de profil din Oradea, care constată, în disonanţă cu primul certificat emis tot de ei, că "valoarea alcoolemiei la ora 7,35 putea fi de 0,50 grame la mie"!? Apoi, contraexpertiza, efectuată la Timişoara, stabileşte acelaşi indice, la aceeaşi oră, la "0,90-1,20 grame la mie" pentru ca, mai apoi, o altă contraexpertiză, efectuată, de această dată, la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" care are abilitatea de a estima, retroactiv, alcoolemia, să-i stabilească o valoare de "0,50 - 0,70 grame la mie"... In dubio pro reo Cum în dreptul nostru penal orice dubiu se interpretează în favoarea inculpatului (in dubio pro reo) şi instanţa bihoreană a decis că, în condiţiile atâtor valori posibile ale alcoolemiei, nu-l putea considera pe inculpat în stare de ebrietate, ci doar sub influenţa alcoolului, fapt de care atârna încadrarea juridică a faptei, de la alin. 3 la alin. 2 al art. 178 din Codul Penal. Pedeapsa stabilită - patru ani. Şi, având în vedere "pericolul social al faptei comise, persoana inculpatului, fără antecedente penale, sinceritatea de care acesta a dat dovadă pe tot parcursul procesului penal, diligenţele depuse de acesta pentru recuperarea prejudiciului, inculpatul achitând toate daunele materiale solicitate de părţile civile", instanţa a considerat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate, astfel că a dispus suspendarea, sub supraveghere. În cauză s-a formulat apel, care urmează să fie judecat de Curtea de Apel Oradea. Soţului şi fiicei victimei, instanţa de fond le-a "dăruit" câte 200 de milioane de lei fiecăruia, pe care inculpatul trebuie să-i plătească. Dar, ne întrebăm noi, moartea unui om este, oare, evaluabilă în bani? Poţi şterge durerea unui soţ care-şi vede jumătatea ucisă, cu sângele împrăştiat pe caldarâmul rece, după ani de convieţuire fericită? Poţi şterge durerea unei fiice care nu-şi mai regăseşte mama decât ca pe o imagine, într-un album de fotografii?